MANAGEMENT
Implicarea oamenilor în procesul de învățare
Învățarea continuă și dezvoltarea abilităților sunt esențiale pentru succesul echipei. Cum puteți oare să-i faceți pe colegi să facă ei primul pas în direcția dezvoltării? Cum vă puteți încuraja oamenii să își dezvolte abilitățile? Și cum vă puteți asigura că fac tot posibilul să participe la activități de învățare, nu doar să se prezinte pentru că trebuie sau pentru că se organizează un training din partea companiei?
MANAGEMENT
LMS (Learning Management Systems) - o evoluție necesară
În anul 2000 a început revoluția tehnologică a device-urilor mobile, iar în acel moment Generația Y (a celor născuți între anii 1977-1994) a adoptat aceste tehnologii integrându-le în viața lor cu multă ușurință. Explicația științifică este însă una mai simplă: creierul nostru este organul care consumă cea mai mare cantitate de energie (aproximativ 20%, inima consumă doar 5-7%) din totalul de energie disponibilă în corpul uman.
MANAGEMENT
Microlearning pentru Macroprobleme
Suntem mereu în căutarea eficienței și performanței, iar de cele mai multe ori această nevoie ne face să căutăm soluții complexe și traininguri interminabile ale căror rezultate sunt greu cuantificabile. Totuși e important să nu uităm că o abordare directă și simplă, orientată înspre acțiuni concrete și adaptate unei nevoi reale, e ceea ce face diferența la final. Din această categorie de soluții de dezvoltare face parte și microlearningul, o abordare simplă, incrementală, care reușește să rezolve problemele complexe într-un mod eficace și plăcut pentru angajați.
DIVERSE
Obiceiurile nesănătoase – Evadează din propriul cerc vicios
Auto-disciplina are un impact mai mare asupra performanței academice decât talentul intelectual – Acesta este citatul care, poate, multora dintre noi ar trebui să ne mai dea o șansă sau o speranță că putem să realizăm lucruri mărețe, că putem să fim cei mai buni specialiști în domeniul nostru sau că puterea de a ne schimba și modela este de fapt în controlul nostru.
Citatul anterior reprezintă de fapt concluzia unor serii de teste și experimente ce au avut ca scop determinarea factorilor care influențează performanța și punerea acestora în balanță cu coeficientul de inteligență (IQ). Unul dintre factorii care s-au remarcat ca fiind chiar mai influent decât IQ-ul în atingerea performanței la oameni este auto-disciplina în a modela comportamentele și obiceiurile. Pentru a înțelege cum s-a ajuns la această concluzie e important înainte de toate să definim ce sunt obiceiurile (sănătoase sau nesănătoase) și să înțelegem modul în care creierul uman înregistrează comportamente sau obiceiuri noi sau mai simplu zis, învață (învață ref. la comportamente, nu a memora sau reține informații).
DIVERSE
RESTART la creativitate (sau MOJO is missing)
De câteva articole încoace, am tot analizat provocările pe care criza talentelor și a resurselor umane din 2020 le va aduce pe piața forței de muncă, atât pentru angajatori cât și pentru angajați. Probabil că între timp vă gândiți:
Conferință TSM
Design contribution