ABONAMENTE VIDEO TESTE REDACȚIA
RO
EN
×
▼ LISTĂ EDIȚII ▼
Numărul 24
Abonament PDF

Techsylvania

Ovidiu Mățan
Fondator @ Today Software Magazine
DIVERSE

Am participat în 2 iunie la Techsylvania, un eveniment dedicat 100% antreprenoriatului din IT. Un astfel de eveniment ce poate fi considerat de nișă din prisma industriei locale a reprezentat pentru Cluj o premieră.

Prima parte a acestui eveniment a constat într-un hackaton local, unde participanții au avut ocazia să dezvolte aplicații pentru device-uri precum Google Glasses, Small printer, Onyx Beacons, Leap motion, Sphero, Sony Smartwatch 2, Pebble, Oculus VR, EyeTribe Tracker. Rezultatul celor 24 de ore de hackaton a fost spectaculos din perspectiva inovației, ridicându-se peste multe dintre startup-urile pe care le-am văzut în ultima vreme. Ne adresăm de altfel întrebarea de ce nu există astfel de dispozitive permanent într-un club al IT-ului clujean? Noi, revista TSM, am încercat de o perioadă de timp crearea unui astfel de spațiu dar provocarea cea mai mare este existența spațiului fizic unde acesta să se desfășoare. Bineînțeles, realizarea în totalitate a acestuia este posibilă doar prin implicarea companiilor din domeniu care și-au anunțat disponibilitatea.

Revenind la Techsylvania, acesta s-a desfășurat la Cluj Arena, același loc în care a avut loc și IT Days, astfel că a fost o plăcere revederea acestui spațiu într-o nouă formulă de organizare. Evenimentul a debutat cu prezentarea organizatorilor, executive producers: Vlad Ciurca și Oana Petruș. Prezentarea keynote a venit din partea lui HP Jim, CEO Telenav, care a constat în povestea succesului și a importanței perseverenței în tot ceea ce facem. A pornit ca un simplu student în China, ce a luptat pentru obținerea unei burse în SUA, acesta fiind primul pas pentru a avea șansa de a-și crea propria companie de software. A reușit să obțină o bursă la Standford, în condițiile în care erau alocate doar câte o bursă pentru fiecare domeniu de studiu în întreaga China. Aici a studiat aeronautica și astronautica și de aici i-a venit și ideea pentru compania sa: navigarea prin GPS. Astfel a fost lansat prima aplicație de navigare prin GPS de pe telefoanele mobile. A strâns bani pentru finanțare, iar modalitatea de a obține banii a fost o simplă prezentare, dar afirmă că au contat însă în primul rând relațile personale.

Ghinionul a fost cel ce a caracterizat Telenav în perioada de creștere. În ziua în care au decis să vină în Europa pentru strângerea de fonduri, a avut loc atentatul din 9/11. Cu o zi înainte de a-și lansa intenția de a se lista la bursă, Google a anunțat hărțiile gratuite. Lista de ghinioane nu se oprește aici pentru că în data în care s-a pornit IPO roadshow, Microsoft a anunțat de asemenea hărțile gratuite. Vulcanul din Islanda ce a întrerupt pentru mai multe zile călătoriile cu avionul, a avut loc în timpul unei călătorii tot în Europa pentru promovarea companiei înainte de listarea la bursă. Cu toate aceste impedimente, Telenav a devenit o companie de succes care a achiziționat recent Skobbler. Visul lui HP Jim este să ridice Telenav din Top 100 în Top 10, iar în portofoliul de investiții se numără proiecte precum cel de realizare a unei mașini zburătoare. Sfatul dat participanților: God favor you because you are persistent.

Marcus Segal, fost COO Casino Division la Zynga și antreprenor a impresionat prin multitudinea de domenii în care a lucrat. Acesta a pornit din industria de muzică, fiind VP la eMusic.com ,un serviciu de vânzare online a albumelor muzicale de la începutul anilor 2000. Fiind o noutate absolută la acea vreme, s-au lovit de problema educării utilizatorilor care de multe ori nu înțelegeau de ce cumpărăturile nu se finalizau cu un disc fizic al albumului cumpărat. În cele din urmă a apărut Napster, ceea ce a afectat vânzările, iar compania a fost achiziționată de către Universal. Marcus a dat și câteva sfaturi practice: fă parte dintr-o comunitate, nu căuta pegacorns (pegas cu un corn de unicorn). Menționăm și abordarea inedită ce constă într-o întrebare legitimă ce ar trebui adresată unui VC: este cineva în rețeaua ta/voastră care m-ar putea ajuta?

Andy Peper, developer advocate la Twitter, a prezentat o integrare a Twitter-ului și internet of things precum monitorizarea umidității solului în care cresc plante și alertarea proprietarului printr-un tweet în momentul în care este nevoie să fie udate. A fost prezentat bineînțeles și Twitter API-ul cu câteva exemple practice.

Josef Dunne, co-fondator al Bebelverse a prezentat conceptul Nemawashi, un procedeu de a lua un copac și de a-l replanta în altă parte. Călătoria sa în lumea startup-urilor este spectaculoasă, a început cu ideea aplicației Babelverse la un Startup Weekend în Grecia de unde a plecat în Chile prin programul Startup Chile. Printre alte peripeții, cauzate în mare parte de lipsa finanțării, a ajuns pe podium la LeWeb, TheNextWeb și TechCrunch Disrupt. Totodată visul de a nu avea constrângeri în dezvoltarea Babelverse l-a făcut ca să refuze la un moment dat o finanțare de 2 milioane de dolari. Spiritul disruptive și umanitar s-a materializat prin realizarea unui hackaton de 24 de ore după momentul tsunami-ului din Japonia din 11 martie 2011. Rezultatul a fost o aplicație foarte utilă de comunicare cu cei aflați în dificultate.

Voicu Oprean, CEO Arobs a prezentat povestea de succes a companiei și modalitățile de stimulare a angajaților de a-și dezvolta propriile idei de produs.

În încheiere, doresc să îl menționez și pe Rohan Chandran, Head of Product and Global Services la Telenav ce a arătat latura profesionistă a dezvoltării de produse. Sucesul unui produs nu este o loterie, ci o analiză iterativă cauză-efect în funcție de care se iau deciziile.

Ne-a făcut plăcere să participăm la prima ediție a Techsylvania. care s-a remarcat în aria antreprenoriatului din mediul local de IT și sperăm să devină o tradiție locală.

În aceeaşi ediţie ... (24)

▼ TOATE ARTICOLELE ▼

Sponsori

  • ntt data
  • 3PillarGlobal
  • Betfair
  • Telenav
  • Accenture
  • Siemens
  • Bosch
  • FlowTraders
  • MHP
  • BCR
  • Itiviti
  • Connatix
  • UIPatj
  • MicroFocus
  • Colors in projects