ABONAMENTE VIDEO REDACȚIA
RO
EN
×
▼ LISTĂ EDIȚII ▼
Numărul 18
Abonament PDF

Cum să menţii succesul unui joc mai mult de doi ani de la lansare?

George Abramovici
Business Manager
@King
DIVERSE

Bubble Witch Saga are 26 de luni de la lansarea iniţială pe platforma Facebook şi 16 luni de la intrarea pe piaţa de mobile. Cu toate acestea, jocul reuşește să se menţină în TOP 10 jocuri pe platforma socială Facebook,iar pe mobile este cel mai popular joc din categoria bubble shooters, bucurându-se în continuare de cele mai bune review-uri şi comentarii.

Care este secretul succesului acestui joc marca King, în contextul în care industria de gaming este într-o continuă creştere, competiţia devenind din ce în ce mai puternică, iar jocuri cu mecanici, design şi modele de business noi apar în mod constant? Nu cred că se poate vorbi despre o reţetă care să garanteze succesul, dar uitându-ne la alte aplicaţii (indiferent de specificul lor), putem cel puţin învăţa din greşelile altora, fiind atenţi mai ales la modul în care au reuşit să treacă peste piedicile inerente în dezvoltarea de software.

Încă dinainte de lansare, se ştia că Bubble Witch Saga va fi un joc cu o mecanică deja clasică. De aceea, am încercat să aducem un element de noutate, şi anume povestea. Călatoria (saga) jucătorului a avut un scop multiplu: diferenţierea de alte jocuri de acelaşi gen, dar şi o retenţie semnificativ mai bună. Această călătorie se traduce pentru jucător atât printr-o creştere a skill-urilor în joc, prin mărirea graduală a dificultăţii nivelurilor sau prin introducerea de blockers (care nu sunt imposibil de depăşit), cât şi prin interacţiunea cu alţi jucători - prietenii de pe Facebook.

Partea de interacţiune socială a fost unul dintre factorii care a menţinut Bubble Witch Saga mai bine de doi ani în topuri. Prietenii se ajută în joc: îşi trimit unul altuia elemente ajutătoare precum vieţile (sau energie) sau booster-e pentru a trece peste anumite bariere. Elementul de competiţie este şi el prezent, iar unii jucători pot fi motivaţi de obţinerea unui scor mai bun pe un anumit nivel sau de a recupera poziţia de lider atunci când sunt depăşiţi de prieteni.

În cazul Bubble Witch Saga, a fost foarte importantă atenţia acordată jucătorilor şi mai ales acţiunilor lor din joc. Niciun joc nu este perfect şi bug-uri vor continua să apară, iar cum menţionam la început, opţiunile jucătorilor sunt din ce în ce mai multe. Dar prin păstrarea unui dialog constant cu utilizatorii, Bubble Witch Saga s-a menţinut sus în topuri. Acest dialog a fost purtat prin mai multe canale, precum grupurile de fani de pe pagina de Facebook sau rating-urile şi comentariile din AppStore şi Google Play. Însă cel mai important aspect al acestui dialog a fost existenţa unui sistem de tracking bine pus la punct. Foarte mulţi jucători nu sunt dispuşi să ofere feed-back în mod direct şi pot renunţa la aplicaţie într-o secundă. Bubble Witch Saga a reuşit să oprească foarte multe dintre aceste potenţiale puncte de renunţare la joc tocmai prin acest sistem de tracking. De exemplu, recent am observat că unul dintre nivelurile din joc avea o rată foarte mare de abandon: jucătorii aveau foarte multe încercări la acel nivel, dar cei care reuşeau să treacă obţineau cu greu scorul necesar. Soluţia a fost să găsim o nouă versiune pentru nivelul respectiv, una nu neaparat mai facilă, dar care a pus mai mult accent pe folosirea skill-urilor deja dobândite de jucă tor pe parcursul întregii călătorii în joc.

O altă modalitate prin care Bubble Witch Saga se menţine în continuare pe o poziţie puternică este adaugarea în mod constant de conţinut nou. Aici ne referim atât la niveluri noi (la continuarea parcursului jucătorului), cât şi la grafică. De exemplu, pentru Halloween, Bubble Witch Saga a avut o temă nouă sezonieră, în care pe harta de progresie au fost introduse elemente specifice acestui eveniment: una din bilele din joc a fost transformată în dovleac, unul din sunetele din joc a fost schimbat într-un râs de fantomă, schelete animate apăreau din loc în loc, iar pe cer zburau lilieci în loc de şoimi.

Şi de Crăciun jocul va fi modificat cu câteva elemente specifice, dar rămâne să descoperiţi voi care vor fi acestea.

De asemenea, este foarte important să se facă o diferenţiere a jucătorilor în funcţie de punctul în care se află pe parcursul călătoriei lor în Bubble Witch Saga. Pe de o parte, există jucători care ajung aproape de finalul jocului, iar ei vor niveluri noi, vor provocări din ce în ce mai dificile. Pe de altă parte, sunt jucători care se află la începutul jocului şi care trebuie ajutaţi să ajungă cât mai departe în joc. Pentru aceştia din urmă, de exemplu, un tutorial interactiv care să-i ajute să înţeleagă fără probleme care este scopul jocului este foarte util.

Feature-urile dezvoltate pentru Bubble Witch Saga s-au axat în primul rând pe jucători, încercând să le ofere o experienţă cât mai plăcută. Una dintre deciziile strategice ale companiei King a fost renunţarea la ad-uri în joc, tocmai pentru ca utilizatorii să se bucure de povestea jocului fără întreruperi.

Această continuitate a experienţei a fost urmărită şi asigurată şi prin sincronizarea progresului de pe aplicaţia de mobile cu progresul din varianta de Facebook. Bubble Witch Saga a fost primul joc cu acest feature şi reprezintă în continuare un exemplu dat de Facebook (despre detaliile tehnice şi problemele întâmpinate în implementare v-a povestit colegul meu, Cristi, într-unul dintre numerele anterioare).

Un efect secundar pozitiv al acestei strategii este viralitatea. Jucătorul care revine mai des şi se joacă mai mult este mai dispus să recomande jocul prietenilor săi, atât prin word of mouth, cât şi prin mouse to mouse. Jocul trebuie să îi ofere şi această posibilitate şi să faciliteze postarea pe Facebook, fără însă a forţa acest lucru şi fără ca jucătorul să nu fie conştient.

În acelaşi spirit, în momentul în care vrem să dezvoltăm un nou feature pentru Bubble Witch Saga, prima întrebare pe care echipa de dezvoltare o pune este "de ce?" sau, mai degrabă, "ce va câştiga jucătorul din acest feature?" Odată găsit răspunsul la această întrebare, implementarea rămâne o simplă formalitate.

Aici intervine un alt aspect prin care Bubble Witch Saga a reuşit să se menţină drept unul dintre cele mai populare jocuri pe Facebook: o echipă extraordinară care lucrează la acest proiect.

Echipa Bubble Witch Saga este destul de mică, fiind formată din zece persoane: developeri, QA, artist, designer şi producer, iar acest lucru reprezintă un avantaj. Fiecare membru al echipei este responsabil de succesul jocului, opinia fiecăruia este ascultată, iar deciziile privind ideile puse în practică în joc sunt luate de comun acord şi pot veni de la oricine din cadrul echipei. Mediul de lucru este tot timpul unul plăcut, relaxat, pentru că întreaga echipă ştie foarte bine ce are de făcut, iar deadline-urile sunt fixate tot de membrii săi. Mai mult, în momentul în care apare o eroare, este foarte important ca toată echipa să înveţe din greşeli, să comunice transparent şi să meargă mai departe.

Cât timp va mai rezista Bubble Witch Saga în această piaţă aglomerată şi în continuă creştere? Nu ştim, dar cu siguranţă va fi în continuare sus atâta timp cât vom continua să inovăm, să ascultăm şi să respectăm jucătorii.

Conferință

Sponsori

  • ntt data
  • 3PillarGlobal
  • Betfair
  • Telenav
  • Accenture
  • Siemens
  • Bosch
  • FlowTraders
  • MHP
  • Connatix
  • UIPatj
  • MetroSystems
  • MicroFocus
  • Colors in projects