ABONAMENTE VIDEO REDACȚIA
RO
EN
NOU
Numărul 125
Numărul 124 Numărul 123 Numărul 122 Numărul 121 Numărul 120 Numărul 119 Numărul 118 Numărul 117 Numărul 116 Numărul 115 Numărul 114 Numărul 113 Numărul 112 Numărul 111 Numărul 110 Numărul 109 Numărul 108 Numărul 107 Numărul 106 Numărul 105 Numărul 104 Numărul 103 Numărul 102 Numărul 101 Numărul 100 Numărul 99 Numărul 98 Numărul 97 Numărul 96 Numărul 95 Numărul 94 Numărul 93 Numărul 92 Numărul 91 Numărul 90 Numărul 89 Numărul 88 Numărul 87 Numărul 86 Numărul 85 Numărul 84 Numărul 83 Numărul 82 Numărul 81 Numărul 80 Numărul 79 Numărul 78 Numărul 77 Numărul 76 Numărul 75 Numărul 74 Numărul 73 Numărul 72 Numărul 71 Numărul 70 Numărul 69 Numărul 68 Numărul 67 Numărul 66 Numărul 65 Numărul 64 Numărul 63 Numărul 62 Numărul 61 Numărul 60 Numărul 59 Numărul 58 Numărul 57 Numărul 56 Numărul 55 Numărul 54 Numărul 53 Numărul 52 Numărul 51 Numărul 50 Numărul 49 Numărul 48 Numărul 47 Numărul 46 Numărul 45 Numărul 44 Numărul 43 Numărul 42 Numărul 41 Numărul 40 Numărul 39 Numărul 38 Numărul 37 Numărul 36 Numărul 35 Numărul 34 Numărul 33 Numărul 32 Numărul 31 Numărul 30 Numărul 29 Numărul 28 Numărul 27 Numărul 26 Numărul 25 Numărul 24 Numărul 23 Numărul 22 Numărul 21 Numărul 20 Numărul 19 Numărul 18 Numărul 17 Numărul 16 Numărul 15 Numărul 14 Numărul 13 Numărul 12 Numărul 11 Numărul 10 Numărul 9 Numărul 8 Numărul 7 Numărul 6 Numărul 5 Numărul 4 Numărul 3 Numărul 2 Numărul 1
×
▼ LISTĂ EDIȚII ▼
Numărul 98
Abonament PDF

Sunt un perfecționist! E de bine sau de rău?

Ana-Maria Dobre
Instructional Design Specialist & Trainer @ Azimut & updateED
DIVERSE

Sunt un perfecționist! O etichetă pe care o purtăm cu mândrie, simbolizând, pentru majoritatea dintre noi, faptul că muncim cu spor, dorim ca munca noastră să fie de calitate și nu fugim de obstacole. Însă, pe tărâmul psihologiei, această etichetă are un înțeles complet diferit. Perfecționismul nu este nimic altceva decât o formă de coping cu frica de a nu fi judecat. Pentru că, dacă sunt perfect, cine mă mai poate judeca, așa-i?

Dus la extrem, perfecționismul poate avea efecte negative puternice. Pe lângă posibilitatea anxietății, depresiei, OCD (tulburarea obsesiv-compulsivă) și tulburări de alimentație, cel mai cunoscut efect este procrastinarea. Pare puțin contraintuitiv, să procrastinez atunci sunt un perfecționist. Însă presiunea crescândă ca totul să iasă perfect poate deveni, în timp, un blocaj în începerea activității și în creativitate. Atât de mare este frica să nu greșesc, să fie totul conform standardelor mele, încât anxietatea ajunge să mă sufoce.

Pe de altă parte, ne temem deseori că, abandonând ideea de a fi perfect, vom renunța la creșterea noastră, la munca bine făcută, și la evoluție în general. Însă, așa cum ne spune și scriitoarea Brené Brown[^1]: "Perfecționismul nu este asemenea cu dorința de a fi mai bun. Perfecțiunea nu este despre rezultate sănătoase și creștere." Cele din urmă vin dintr-o dorință autentică de creștere, dintr-o zonă de maturitate emoțională. Perfecționismul, însă, este masca pe care o purtăm pentru a ne proteja vulnerabilitățile. În timp ce dorința sănătoasă de creștere întreabă "Cum pot să mă dezvolt?", perfecționismul întreabă: "Ce vor crede oamenii dacă...?".

Care este, așadar, antidotul pentru perfecționism? Compasiunea față de tine. Cultivarea acelei părți din tine care spune că ești destul de bun, dar în același timp, poți să continui să crești. Care spune că este în regulă să greșești, fiindcă în lipsa greșelilor, nu ai evoluat cu adevărat. Care nu se teme de părerea celorlalți, fiindcă validarea și liniștea adevărată interioară nu mai vin din exterior, ci din interior.

Îmi amintesc că am citit într-o carte o analogie perfectă pentru cum ar trebui să procedăm cu vocea perfecționistă din interiorul nostru: Imaginează-ți că mergi pe stradă, pe drum spre casă, și un om în stare de ebrietate avansată începe să urle după tine: "Uită-te cum ești îmbrăcat. Îți stă ca naiba. Teza aia de doctorat putea să fie mai bună. Credeam că până la vârsta asta vei fi reușit mai multe. Articolul acela nu a fost perfect, îți imaginezi ce vor crede ceilalți?" Te-ai opri să discuți cu acel om? Să-i explici că, de fapt, lucrurile merg bine în viața ta? Sau ai merge să te schimbi, ai rumina pe succesul tezei tale de doctorat, ai lăsa anxietatea să crească referitor la articolul acela? Cel mai probabil, nu.

Dar cu domnul în stare de ebrietate nu ne întâlnim zilnic. Vocea noastră perfecționistă, în schimb, cel mai probabil ne-a fost companion mulți, mulți ani. Deși unii dintre noi dorim să o schimbăm, alunecăm înapoi în negocieri, anxietate și presiuni.

Cum putem face în așa fel încât să nu avem aceste alunecări de "teren"?

Nu putem schimba acest aspect. Rețelele noastre neuronale se formează pe parcursul a mulți ani și experiențe, cărările lor sunt bătătorite, cunoscute, și cel mai des, activate automat. Noi putem asculta de vocea noastră perfecționistă înainte să fim conștienți de ceea ce facem (cel puțin, în prima parte a procesului de schimbare).

Însă, înainte de a ne judeca pentru faptul că nu reușim să ne schimbăm, cum ar fi dacă ne-am oferi, pentru început, mai mult timp? În locul standardelor tipice de o lună, două, ar fi mult mai rațional dacă ne-am aștepta să schimbăm într-un an, doi, ceea ce am format în 25 de ani. În cele din urmă, creșterea și evoluția nu se termină niciodată. Cel puțin nu cea care vine dintr-o zonă de compasiune.

VIDEO: NUMĂRULUI 125

Sponsori

  • BT Code Crafters
  • Accesa
  • Bosch
  • Betfair
  • MHP
  • Connatix
  • BoatyardX
  • AboutYou
  • Colors in projects

VIDEO: EXTRA