ABONAMENTE VIDEO REDACȚIA
RO
EN
×
▼ LISTĂ EDIȚII ▼
Numărul 82
Abonament PDF

Editorial 82

Ovidiu Mățan
Fondator @ Today Software Magazine
PROGRAMARE


Cum ar fi să scriu un articol ? Este o întrebare la care mulți programatori cu experiență ar trebui să se gândească. Nu este ușor și de cele mai multe ori, primul articol este cel mai greu de realizat. Dincolo de inhibițiile inevitabile legate de actul în sine al scrierii, redactarea unui articol aduce cu ea întotdeauna, satisfacția detașării de problemele cotidiene, și mai ales plăcerea descoperii unei viziuni proprii asupra problemei abordate. Un articol nu este numai un pretext pentru a-ți sintetiza și configura cunoștințele în acord cu originalitatea punctului de vedere personal, dar și o ocazie de a împărtăși cu ceilalți ideile tale. Așadar, odată scris, pasul următor este prezentarea articolului. Merită să faci asta, deoarece obții un feedback din partea publicului și poate chiar o direcție pentru următorul articol. În continuare, pașii vor fi mai ușori, conducându-te probabil către publicarea mai multor articole, sau - de ce nu ?- către prezentarea la conferințe locale și internaționale. În final, se poate ajunge la publicarea unei cărți. Toate acestea cresc șansele construirii unui brand personal valoros. Ținând cont de piața de IT din România, care este în plină expansiune, cred că a te afirma prin scrierea de articole și prin expunerea acestora unui public interesat, este o bună oportunitate de a evidenția calitățile oricărui programator care dorește mai mult. Nu de mult, m-am uitat la speakerii unei mari conferințe de arhitectură din San Francisco și majoritatea lor erau din zonă. Mi-ar plăcea să ajungem la acest nivel în următorii ani.

Viziunea cu care am început acum șapte ani Today Software Magazine a fost să punem pe scenă programatorii buni și să publicăm articolele lor. În acest fel, miza noastră a fost să ne aducem contribuția la creșterea și formarea unui public deschis la inovație și cu un spirit critic viu, capabil să discearnă între calitate și non-calitate. Credem în continuare în aceasta, iar dacă ai o propunere bună de titlu și un scurt draft, trimite-o pe e-mail, iar noi vom reveni cu un răspuns. Sigur te va ajuta pentru primii pași.

La capitolul conferințe, ați aflat probabil de aceea pe care o organizăm în 23 mai, The Developers. Pe scenă vor urca trei speakeri de top. Participând la acest eveniment, ar trebui să găsiți o bună inspirație pentru proiectele voastre. Cititorilor TSM le oferim și un code de reducere: TSM2019.

Revenind la această ediție a revistei, menționăm că aceasta se deschide cu două articole despre programarea funcțională, care ar trebui deja să facă parte din cultura generală a fiecărui programator. Este vorba despre Geometria codului - despre ce e programarea funcțională și La fel, dar diferit. Automotive este un subiect din ce în ce mai întâlnit în paginile revistei. Un overview al situației actuale din acest domeniu îl puteți citi în: Industria automotive, încotro?. Discuția în jurul subiectului despre AI și autonomous driving , abordat în panelul desfășurat în cadrul lansării de luna trecută a revistei, este transpusă în acest număr. Suntem siguri că o veți găsi interesantă. De asemenea, veți găsi invitația la un eveniment despre cum este să fii Scrum master în industria automotive. Din zona de front-end vă propunem Fructele HTML-ului semantic și Optimizarea Api-urilor folosind GraphQL.

Conferință

Sponsori

  • comply advantage
  • ntt data
  • 3PillarGlobal
  • Betfair
  • Telenav
  • Accenture
  • Siemens
  • Bosch
  • FlowTraders
  • MHP
  • Connatix
  • UIPatj
  • MetroSystems
  • Globant
  • Colors in projects