ABONAMENTE VIDEO REDACȚIA
RO
EN
NOU
Numărul 147
Numărul 146 Numărul 145 Numărul 144 Numărul 143 Numărul 142 Numărul 141 Numărul 140 Numărul 139 Numărul 138 Numărul 137 Numărul 136 Numărul 135 Numărul 134 Numărul 133 Numărul 132 Numărul 131 Numărul 130 Numărul 129 Numărul 128 Numărul 127 Numărul 126 Numărul 125 Numărul 124 Numărul 123 Numărul 122 Numărul 121 Numărul 120 Numărul 119 Numărul 118 Numărul 117 Numărul 116 Numărul 115 Numărul 114 Numărul 113 Numărul 112 Numărul 111 Numărul 110 Numărul 109 Numărul 108 Numărul 107 Numărul 106 Numărul 105 Numărul 104 Numărul 103 Numărul 102 Numărul 101 Numărul 100 Numărul 99 Numărul 98 Numărul 97 Numărul 96 Numărul 95 Numărul 94 Numărul 93 Numărul 92 Numărul 91 Numărul 90 Numărul 89 Numărul 88 Numărul 87 Numărul 86 Numărul 85 Numărul 84 Numărul 83 Numărul 82 Numărul 81 Numărul 80 Numărul 79 Numărul 78 Numărul 77 Numărul 76 Numărul 75 Numărul 74 Numărul 73 Numărul 72 Numărul 71 Numărul 70 Numărul 69 Numărul 68 Numărul 67 Numărul 66 Numărul 65 Numărul 64 Numărul 63 Numărul 62 Numărul 61 Numărul 60 Numărul 59 Numărul 58 Numărul 57 Numărul 56 Numărul 55 Numărul 54 Numărul 53 Numărul 52 Numărul 51 Numărul 50 Numărul 49 Numărul 48 Numărul 47 Numărul 46 Numărul 45 Numărul 44 Numărul 43 Numărul 42 Numărul 41 Numărul 40 Numărul 39 Numărul 38 Numărul 37 Numărul 36 Numărul 35 Numărul 34 Numărul 33 Numărul 32 Numărul 31 Numărul 30 Numărul 29 Numărul 28 Numărul 27 Numărul 26 Numărul 25 Numărul 24 Numărul 23 Numărul 22 Numărul 21 Numărul 20 Numărul 19 Numărul 18 Numărul 17 Numărul 16 Numărul 15 Numărul 14 Numărul 13 Numărul 12 Numărul 11 Numărul 10 Numărul 9 Numărul 8 Numărul 7 Numărul 6 Numărul 5 Numărul 4 Numărul 3 Numărul 2 Numărul 1
×
▼ LISTĂ EDIȚII ▼
Numărul 80
Abonament PDF

Avem nevoie să exersăm realitatea?

Ana-Maria Călinescu
Administrative Coordinator @ Azimut Happy Employees



DIVERSE

Ce faceți prima dată după ce vă treziți? Pentru foarte mulți dintre noi răspunsul implică verificarea noutăților de pe variate rețele de socializare sau a inboxului de serviciu. Suntem în mod constant tentați să descoperim și să folosim cele mai recente ,,avantaje'' ale tehnologiei: telefoane, tablete, aplicații, rețele de socializare, programe și funcționalități care nu erau de conceput acum 20-30 de ani. Faptul că le folosim în mod constant, determină modificarea comportamentului nostru, de la căutarea de informații până la modul în care relaționăm și ne îndeplinim sarcinile de la birou.

Tehnologia și formele tot mai complexe, dar și mai tentante ale acesteia, construiesc și dau din ce în ce mai multă autoritate virtualului. Dovada acestui fapt sunt și regulile mediului în care lucrăm, reguli care se adresează tot mai mult virtualului: de la arhivarea documentelor, la comunicarea internă a unei firme, la resursele pe care le folosim. Tot mai frecvent se face distincție între real și virtual, și în multe situații se acordă o importanță mai mare celui din urmă. De exemplu, conform politicii GDPR, adresa de email este considerată mai "vulnerabilă", decât cea fizică - așadar este rezonabil să menționăm într-un proces verbal adresa fizică a unei persoane, însă nu și adresa de e-mail, aceasta având un caracter mult mai personal.

Conform autoarei Sherry Turkle - profesor, consultant și cercetător la catedra pentru Studiul Social al Științei și Tehnologiei la Massachusetts Institute of Technology (MIT), - în urmă cu 30 de ani, discuția despre tehnologie și roboți se concentra asupra a ceea ce vrem ca aceștia să facă, despre descoperirea și valorificarea utilizării lor. În prezent, începem să ne întrebăm ce nu vrem ca aceștia să facă.

Felul în care tehnologia ne structurează lumea și mediul, are un impact și asupra relațiilor interumane dar și asupra modului în care percepem intimitatea sau starea de a fi doar cu tine însuți/însăți. În capitolul Always on, cercetătoarea amintește despre fascinația, la mijlocul anilor '90, a câtorva studenți din cadrul MIT pentru cyborgi, priviți ca o șansă pentru ca noi să fim mai bine pregătiți și organizați într-un mediu cu informație din ce în ce mai multă și mai complexă. Această fascinație ajunsese până la stadiul în care studenții se simțeau invincibili, mai sociabili și mai bine pregătiți ca cyborg sau, reversul situației, studenți care se simțeau goi fără funcțiile unui cyborg. Aproximativ zece ani mai târziu, cyborgii au devenit telefoanele smart pe care le folosim și azi, trăind 24 din 24 ore conectați și cu un fel de libertate în același timp. Astăzi, avantajele conectivității prin intermediul internetului și aplicațiilor sunt evidente, unul dintre ele fiind posibilitatea de a (ne) explora și construi identitatea. Având la dispoziție atâtea modalități de a ne sustrage din partea dezordonată și imprevizibilă a vieții, și obișnuindu-ne cu aceasta, devenim mai puțin dornici să ne expunem realității fizice și riscurilor.

Totuși, în mediul de lucru avem provocări cărora este mai bine să le facem față utilizând resursele personale, pentru a ne antrena capacitatea de a le folosi și pentru a nu pierde exercițiul comunicării pe viu. Atunci când lucrăm concentrați pe o anumită sarcină de lucru, vrem să avem un mediu care să ne faciliteze concentrarea - acest lucru poate însemna evitarea accesării paginilor de socializare, a site-urilor de cumpărături, evitarea implicării în conversații prin diferite aplicații sau chiar la telefon. În plus, unele obiective din munca noastră presupun o contribuție creativă și o stare de fertilitate a imaginației, care poate fi stimulată, de multe ori, doar prin discuția față în față cu unul sau mai mulți colegi. Brainstormingul are avantajul de a aduce la suprafață idei și feedbackuri sincere și spontane, comunicate inclusiv prin limbajul corpului și, creând totodată o stare de conectare și colaborare de un nivel calitativ superior față de cea din online. În cadrul unui brainstorming ideile plutesc în aer, ne apropiem de ele prin discuții productive, dar până la momentul în care le reperăm și le exprimăm sau le notăm, ele rămân efemere, vulnerabile și expuse uitării; este de ajuns o notificare din calendar sau o alarmă din partea ceasului smart ca să ne scape printre degetele memoriei o idee care abia se forma. Această stare de conectare este apreciată atât pe moment și va putea fi valorificată și în cadrul proiectelor viitoare. Este o investiție care ne asigură o legătură greu de obținut (deocamdată!) altfel. Peter Leeson spunea, la lansarea numărului 79 al revistei TSM: "Protect your disconnected time". Aparent, ceva ce era comun acum 30-35 de ani, deconectarea prin și de la tehnologie, devine azi un lucru mai rar și chiar prețios, în contextul productivității implicate de locul de muncă.

Am pregătit acest articol având ca primă sursă de inspirație cartea autoarei Sherry Turkle, Alone Together: Why We Expect More from Technology and Less from Each Other, pe care o am în format fizic chiar acum pe birou. Ironia este că vă comunic toate acestea după ce am consultat mai multe articole de pe internet și am folosit un laptop ca să (vă) scriu. Tehnologia are numeroase avantaje greu de înlocuit. Însă atunci când am stabilit că vreau să lucrez la acest articol, mi-am trasat câteva limite care să minimalizeze riscul de a fi distrasă și am discutat cu una din colege despre subiectul pe care aș vrea să îl abordez și formele cele mai potrivite de a transmite această informație către viitorii cititori. Discuția m-a pus în fața unor întrebări - suntem mereu aflați în căutarea unor răspunsuri și afirmații când apelăm la resursele noastre virtuale, dar de multe ori soluția poate consta într-o întrebare care apare la momentul potrivit, în cursul unei conversații cu un coleg.

Vă încurajez ca, după ce citiți acest articol, să luați o pauză de 30 de minute de la telefon, laptop sau alte dispozitive mai mult sau mai puțin smart și să fiți în afara lor, încrezători în propriile abilități de comunicare și curioși de o nouă conversație spontană și relaxată, față în față cu un prieten sau coleg cu care rezonați.

Bibliografie:

  1. Turkle, Sherry, (2011) Alone Together: Why We Expect More from Technology and Less from Each Other , Basic Books .

  2. www.sherryturkle.com

  3. Peter Leeson la lansarea numărului 79 a TSM, din 21 ianuarie 2019.

Conferință TSM

NUMĂRUL 147 - Automotive

Sponsori

  • Accenture
  • BT Code Crafters
  • Accesa
  • Bosch
  • Betfair
  • MHP
  • BoatyardX
  • .msg systems
  • P3 group
  • Ing Hubs
  • Cognizant Softvision
  • Colors in projects