ABONAMENTE VIDEO TESTE REDACȚIA
RO
EN
×
▼ LISTĂ EDIȚII ▼
Numărul 72
Abonament PDF

Plăcerea dezvoltării bazate pe date (Data-Driven Development)

Davide Trimarchi
Head of Product & Design @123FormBuilder
MANAGEMENT

Dezvoltarea bazată pe date este o metodă populară în rândul companiilor de tehnologie utilizată pentru crearea de produse și servicii. Toți giganții din tehnologie au adoptat deja dezvoltarea bazată pe date. Companiile mai mici nu stăpânesc încă această metodă. Dar, atunci când aceste companii recurg la date, o fac pentru a-și optimiza inițiativele de marketing, nu produsul în sine.

123FormBuilder m-a impresionat prin modul de aplicare a dezvoltării bazate pe date, astfel încât m-am alăturat companiei anul trecut. Aici, deciziile sunt luate pe baza datelor obiective, ceea ce încurajează experimentele. De asemenea, ne permite să încercăm multe idei rapid, în loc de a petrece luni bune încercând să lansăm ceva. Toate aceste elemente m-au atras la companie, iar decizia de a mă alătura a dat roade rapid.

De ce contează dezvoltarea bazată pe date?

Ce presupune dezvoltarea bazată pe date în contextul programării? Totul se reduce la luarea deciziilor pe baza datelor reale ce provin din măsurarea comportamentului utilizatorului, spre deosebire de deciziile luate doar pe bază de intuiție și de instinct. În mod surprinzător, multe companii își bazează deciziile pe intuiție, nu pe ceea ce derivă din comportamentul utilizatorilor. Managerii încep proiecte și adoptă idei pe baza a ceea ce consideră că este potrivit, nu pe baza a ceea ce cunosc, expunând proiectele riscului de a eșua. Fără o abordare bazată pe date, designerii și programatorii reușesc să îi facă doar pe manageri fericiți, nu și pe utilizatori. Luarea deciziilor pe baza datelor utilizatorilor schimbă atenția de pe ceea ce doresc managerii pe ceea ce doresc utilizatorii, de aici derivând o serie de beneficii asociate:

Având informații despre cum sunt folosite produsele și serviciile lor, companiile pot lua decizii de business mai bune și pot îmbunătăți operațiunile interne, eficiența și moralul.

Abordarea bazată pe date din cadrul 123FormBuilder

În ultimii doi ani, toți cei din cadrul 123FormBuilder au început să adopte abordarea bazată pe date în toate activitățile. Azi, monitorizăm peste 800 de tipuri de indicatori unici pe care îi folosim pentru o varietate de scopuri:

O privire în detaliu asupra testării A/B

Deși tehnologia a făcut testarea A/B mai ușor de gestionat, mai ales la scară largă, această practică de lucru este prezentă de 100 de ani. Testarea A/B este destul de simplă: prezintă versiuni diferite ale unui lucru (precum o formulă dintr-un email, o pagină de pornire sau un meniu de produs) utilizatorilor pentru a vedea care variantă este preferată. Deși pare destul de simplu, este greu de realizat.

Cel mai important aspect al testării A/B este luarea unei decizii cu privire la ce dorim să testăm și cum vom determina dacă testul a avut succes. Multe companii testează versiuni total diferite ale unei pagini de pornire, de exemplu cu titluri, aspect, butoane și imagini complet diferite. Dacă o versiune a paginii are rezultate mai bune decât alta, nu vor ști dacă asta s-a datorat titlului, aspectului, butoanelor sau imaginilor (sau datorită unui element total diferit): va trebui să mai realizeze teste pentru a obține rezultate concrete. O abordare mai bună este testarea unei singure componente la un moment dat. De exemplu, mărimea butonului sau culoarea butonului, iar apoi stabilirea indicatorilor care determină ce versiune a "câștigat" (de obicei, versiunea ce are cele mai multe clickuri). Cele mai eficiente testări A/B sunt realizate pe un element cu indicatori specifici care să măsoare succesul.

Cu toate că testarea este de obicei o idee bună, nu trebuie să testați totul mereu. Dacă aveți o bază de utilizatori mai mică, rezultatele voastre s-ar putea baza pe date insuficiente pentru a fi relevante. O altă opțiune este să nu aveți suficient timp pentru a realiza teste. În unele cazuri, este suficient să ne bazăm pe tipare de design uzuale și pe bunele practici recomandate de industria în care activăm.

La 123FormBuilder, facem multe experimente: în ultimii doi ani, am realizat 208 teste fără succes (care au indicat că o funcționalitate a avut nevoie de îmbunătățire înainte de lansarea la scară largă) și 66 ode teste cu succes (care au permis ca o funcționalitate să fie lansată către toți utilizatorii). De fapt, avem opt teste în desfășurare în acest moment. E neplăcut să arunci codul la gunoi, dar putem observa că doar 25% din experimentele noastre au reușit de fapt. Dacă nu am fi adunat date și am fi lansat funcționalitățile doar pe baza instinctului, am fi lansat diferența de 75% de actualizări utilizatorilor, ceea ce ar fi afectat negativ performanța noastră!

Pentru a învăța mai multe despre modul în care funcționează testarea A/B, să analizăm două teste recente A/B care au avut drept obiect dashboardul editorului nostru de formulare: unul a avut succes, celălalt nu.

Exemplu 1: Alternativă la pagina de pornire - fără succes

Ipoteza: Am crezut că pagina de pornire a editorului, un dashboard ce arată toate formularele unui utilizator, nu îi încuraja pe utilizatori să interacționeze cu formularele lor sau să creeze noi obiecte. Am decis să testăm dashboardul curent și o pagină de pornire unde utilizatorii puteau vedea doar o listă a formularelor lor. Ne-am așteptat ca noul design să îi determine pe utilizatori să creeze mai multe obiecte și să interacționeze cu cele curente.

Exemplul 2: Actualizare de Dashboard - cu succes

Ipoteza: Am crezut că dashboardul editorului nostru de formulare nu încuraja suficient navigarea. Pagina afișa doar grafice cu numărul de răspunsuri la formulare. Am dorit să testăm un nou dashboard care adăuga linkuri rapide către formularele create recent și cele cu răspunsuri primite recent.

Actualizare propusă pentru test: Un panou cu linkuri rapide lângă informațiile despre răspunsurile primite prin formular;

Uneori, testele A/B nu produc rezultate concludente sau semnificative statistic. Același lucru ni s-a întâmplat și nouă când am lucrat cu noile noastre modele de paywalls. Puteți alege să aruncați codul (o alegere bună, dacă adaugă complexitate inutilă care este greu de gestionat în viitor) sau să îl păstrați, dacă aduce alte beneficii. Am decis să păstrăm noile paywalls deoarece reduceau timpul de adăugare de noi obiecte și timpul de încărcare pe website pentru clienții noștri. În pofida faptului că nu am constatat salturi semnificative în performanță, această schimbare a meritat.

Concluzie - Principii cheie

Ce am învățat din dezvoltarea bazată pe date realizată pentru 123FormBuilder în ultimii doi ani? Deciziile luate pe baza datelor chiar funcționează, atâta timp cât aveți în vedere următoarele principii:

Când faceți tranziția de la deciziile bazate pe instinct la cele bazate pe date, trebuie să acceptați importanța datelor și să vă bazați pe acestea înainte de orice. Altfel, deciziile voastre nu vor fi cu adevărat ghidate de date.

Reclame

Sponsori

  • ntt data
  • 3PillarGlobal
  • Betfair
  • Telenav
  • Accenture
  • Siemens
  • Bosch
  • FlowTraders
  • MHP
  • BCR
  • Itiviti
  • Connatix
  • UIPatj
  • MicroFocus
  • Colors in projects