ABONAMENTE VIDEO TESTE REDACȚIA
RO
EN
×
▼ LISTĂ EDIȚII ▼
Numărul 72
Abonament PDF

Platforma Paddy Power Betfair – interviu cu Paul Cutter

Ovidiu Mățan
Fondator @ Today Software Magazine
PROGRAMARE


Ovidiu Mățan: Discutăm cu Paul Cutter, CTO Paddy Power Betfair CTO. Bine ați venit!

Paul Cutter: Bună ziua!

Ovidiu Mățan: În ultimii ani, ați unificat două platforme: Paddy Power și Betfair. Ați creat o nouă platformă tehnologică bazată pe trei fundamente: arhitectura, metodele și platforma. Ne puteți da mai multe detalii?

Paul Cutter: Bineînțeles. Ceea ce am făcut a fost să luăm bucăți din ceea ce aveam deja și să ne gândim cum am vrea să evolueze în viitor. La Betfair, începusem să folosim microserviciile și am constatat că au multe beneficii. Prin urmare, am dorit să menținem microserviciile pentru platforma cea nouă. Am început să ne gândim la un Cloud privat, dar nu am fost mulțumiți de ceea ce utilizasem. Așadar, am investigat modul cum putem folosi OpenStack ca model pentru serviciile noastre. Odată ce ai Cloud și microservicii în DevOps, singura modalitate de a conecta aceste două elemente și de a dezvolta o metodă de lucru, de a fi productivi și de a lansa totul rapid în Cloud privat este prin utilizarea toolurilor automatizate. În acest fel, DevOps devine o joacă.

Ovidiu Mățan: Vorbind de DevOps, ați menționat în prezentarea dumneavoastră că programatorii ar trebui să se ocupe de operațiuni, iar operațiunile de programare. Sună foarte interesant. Ne puteți da mai multe detalii?

Paul Cutter: Am descoperit că atunci când programatorii sunt responsabili cu punerea în operațiune a unui software pentru producție, aceștia se gândesc mult mai intens la caracteristici operaționale precum: performanță, anduranță, scalabilitate. Prin urmare, este util ca programatorii să fie realmente implicați în operațiuni. Dar în același fel, echipa de operațiuni de infrastructură trebuie să se concentreze asupra manierei în care îi pot susține pe programatori cu tooluri automate, cod corect sau scripturi corecte. Doar așa, această echipă va reuși să gândească precum programatorii și să le înțeleagă nevoile. Am fost martorii unor tranziții în care unii au trecut de la programare la operațiuni și invers, totul pentru a micșora falia dintre cele două moduri de gândire.

Ovidiu Mățan: Sună grozav. În ceea ce privește scalarea, câte tranzacții permite platforma într-o zi obișnuită vs. o zi de vârf?

Paul Cutter: Da, avem perioade foarte agitate. Majoritatea traficului nostru este generat de evenimente sportive majore. Urmează Cupa Mondială, ceea ce va fi un eveniment major. Deci, în perioadele de vârf, putem avea 2.000 de tranzacții pe secundă, pe platforma noastră. În mod normal, este un volum mai mic, un sfert în perioade normale.

Ovidiu Mățan: Pare o provocare. Vorbind de provocări, echipa de dezvoltare din Cluj este una dintre cele mai mari. Ce se produce la Cluj? Care sunt planurile voastre aici?

Paul Cutter: Sure. Am urmat modelul centrelor de excelență pentru fiecare dintre locațiile noastre. În Cluj, am considerat că avem abilitățile necesare pentru zone precum: gestionarea contului de utilizator, plățile, gestionarea tranzacțiilor, tooluri pentru servicii clienți, jocuri online și arhitectura datelor. Noua noastră platformă, platforma noastră de date analitice Cloud este dezvoltată la Cluj. Avem și alte echipe aici, dar acesta este nucleul.

Ovidiu Mățan: Toate acestea sunt provocări pentru companie. Și ultimele întrebări : ce credeți despre Cluj și cum v-ați simțit la Techsylvania?

Paul Cutter: Techsylvania este un eveniment important care scoate în evidență ce este mai bun în Cluj. Acesta este principalul motiv pentru care am venit la Cluj și pentru care am continuat să creștem echipa. Este vorba de talentul local pe care îl are piața de oferit. Prin urmare, un astfel de eveniment este o prezentare a tuturor talentelor, precum și a tuturor startupurilor și a afacerilor mature din zonă. Arată cât de talentată este piața și de ce continuăm să facem investiții.

LANSAREA NUMĂRULUI 73, CLUJ

Prezentări articole și
Panel: Electronic trading

Marți, 17 Iulie, ora 18:00
restaurant Fragment

Înregistrează-te

Facebook Meetup

Sponsori

  • kronsoft
  • ntt data
  • 3PillarGlobal
  • Betfair
  • Telenav
  • Accenture
  • Siemens
  • Bosch
  • FlowTraders
  • Crossover
  • MHP
  • BCR
  • Itiviti
  • Connatix
  • MicroFocus
  • Colors in projects