ABONAMENTE VIDEO TESTE REDACȚIA
RO
EN
×
▼ LISTĂ EDIȚII ▼
Numărul 66
Abonament PDF

Bilanț Today Software Magazine la finalul lui 2017

Ovidiu Mățan
Fondator @ Today Software Magazine
DIVERSE

Odată cu primul număr din luna februarie 2012, prioritatea revistei "Today Software Magazine" a fost aceea de a oferi prin paginile sale ocazia unei mai bune comunicări între membrii comunității IT din orașul Cluj. Am pornit de la premisa că întotdeauna comunitatea care își împărtășește realizările și descoperirile va avea mult mai mult de învățat și implicit de câștigat decât acele comunități care au ca principiu de funcționare doar răspunderea individuală și efortul propriu. Sperăm că de-a lungul celor aproape șase ani, am demonstrat valabilitatea acestei premise, aducându-ne contribuția la consolidarea comunității de IT. Punându-le la dispoziție paginile revistei, programatorii și-au expus ideile, sfaturile, descoperirile, oferindu-i publicului larg reale experiențe de învățare și de emulație. Preocuparea noastră urmărește varietatea tematică a subiectelor precum și creșterea nivelului de calitate a abordării acestora.

Articole publicate

Din perspectiva statisticilor, ne putem lăuda cu peste 150.000 de pagini vizualizate de la începutul anului pentru todaysoftmag.ro și cu peste 60.000 pentru versiunea în engleză. Am publicat în română 213 articole, care au purtat semnătura a 142 de autori diferiți. 

Evenimente

De-a lungul anului 2017, am avut 16 evenimente de lansare, dintre care 11 au fost la Cluj și câte unul la București, Timișoara, Sibiu, Târgu-Mureș. De notat că în acest an, am desfășurat evenimentul și în afara granițelor țării, la Paris. Numărul celor care au luat parte la aceste evenimente este peste 1,200. 

Înregistrări video

Toate prezentările și multe alte interviuri au fost publicate pe pagina noastră de YouTube. În 2017, până la data scrierii acestui articol (7.12) au fost peste 25,000 de vizualizări, însumând 88.000 minute. Printre cele mai vizualizate sunt:  interviul cu Venkat Subramaniam, panelul despre IT-ul clujean și "Scurtă introducere în SAP" al lui Victor Ionescu.

Fotografii

În 2017 am început colaborarea pentru evenimentele de lansare cu Nicu Cherciu, un fotograf profesionist și bine cunoscut în Cluj. De la el am învățat că fotografii fac fotografii, iar restul realizează poze. Sper că ați remarcat și voi acest aspect, văzând toate fotografiile de pe pagina noastră de Facebook sau pe cea de Meetup.

Grupuri

Today Software Magazine a devenit una dintre cele mai mari comunități de IT din România cu peste 1.700 de programatori înregistrați pe pagina de Meetup.com, 1,400 de membri în grupul de Facebook. Pe pagina oficială sunt aproape 6.000 de utilizatori. De asemenea, grupul de newsletter a ajuns la 5,000 de membri. 

Alte inițiative

Abonamentul PDF la revistă

La începutul lui 2017, am lansat abonamentul online pentru revistă, în format PDF. Avantajul acestui abonament este dat de faptul că cititorii primesc revista într-un format ce permite citirea rapidă a tuturor articolelor. La aceasta, adăugăm și faptul că ai acces la ele înainte de a fi publicate online. Am încercat să ținem costul abonamentului la un nivel scăzut, care în momentul de față este aprox. 1.5 euro / număr. 

Programez.ro 

Reprezintă un site de teste online de tip grilă. Pe lângă avantajul că îți creează avantajul unei autoevaluări obiective, acesta oferă și oportunități de angajare. Un proiect care a adus peste 1,000 de utilizatori noi în două săptămâni, a fost publicarea un preview de test de angajare de la Crossover. În anul următor, vom încerca să introducem alte astfel de inițiative care au o cerere destul de mare. Feedbackul primit din partea companiilor partenere este unul promițător.

IT Days

IT Days este cea de-a doua inițiativă a acestei publicații care a ajuns în această toamnă la a cincea ediție. Conferința are loc anual în luna noiembrie și aduce pe scenă invitați dar și colaboratori ai revistei. Anul acesta au fost peste 600 de participanți zilnic, iar pe cele patru scene am avut peste 60 de speakeri.

Gala premiilor Today Software Magazine

Aceasta a avut loc la finalul ediției de anul acesta a IT Days, am publicat în numărul trecut un rezumat al acestora

The Developers

Anul acesta a dus și la concretizarea unui nou proiect care își dorește să răspundă nevoii de perfecționare a programatorului. Este vorba despre organizarea unei conferințe care va avea loc în 19 Aprilie la Cluj-Napoca, în spațiul de la cinematograful ,,Florin Piersic". Va fi un singur track axat pe domenii exclusiv tehnice. Fiecare prezentare se va încadra în 60 min, urmată de o sesiune de întrebări de 30 min. Primii doi speakeri confirmați sunt:

Site-ul www.the-developers.com va fi disponibil în curând, iar biletele vor avea un preț promoțional în prima lună.

Concluzie

Considerăm că 2017 a fost un an care a adus numere interesante revistei ,,Today Software Magazine". Numărul de companii care sprijină revista a crescut, după cum și comunitatea din jurul acesteia. În 2018 vom continua toate aceste inițiative și vom adăuga conferința The Developers în portofoliul Today Software Magazine.

Reclame

Sponsori

  • kronsoft
  • ntt data
  • 3PillarGlobal
  • Betfair
  • Telenav
  • Accenture
  • Siemens
  • Bosch
  • FlowTraders
  • Crossover
  • MHP
  • BCR
  • Itiviti
  • Connatix
  • UIPatj
  • MicroFocus
  • Colors in projects