ABONAMENTE VIDEO REDACȚIA
RO
EN
×
▼ LISTĂ EDIȚII ▼
Numărul 64
Abonament PDF

Editorial nr. 64

Ovidiu Mățan
Fondator @ Today Software Magazine
MANAGEMENT


La panelurile de discuții TSM din luna septembrie, pe care le-am avut în Cluj și în București, tema abordată a fost Agile. Au fost discuții aprinse, cu multe întrebări adresate din partea publicului, în fața căruia invitații și-au împărtășit din experiența lor. Problematica estimării a fost una din subiectele abordate. Estimarea în timp, în puncte sau chiar conceptul #noestimates (idee propusă uneori chiar de către client) au fost analizate în funcție de oportunitatea aplicării lor. A fost prezentat un caz în care un programator estima că realizarea oricărui task se încadrează în cinci zile, și aceasta nu pentru a avea o estimare cât mai precisă, ci ca să nu greșească. Explicația era simplă: dacă îl termina mai repede era foarte bine, dacă dura mai mult, mai avea întreg weekendul la dispoziție. O problemă ridicată de public se referă la modul cum se estimează un task de research. Răspunsul este că se adaugă un task de investigat/spike , iar la final, se face o prezentare întregii echipe despre posibilele soluții precum și o estimare. Un alt punct abordat a fost cel referitor la calitate. Calitatea poate fi dusă la extrem prin mob programming în care întreaga echipă lucrează la același task. O singură persoană scrie cod și întreaga echipă se uită. Este un singur task implementat la un moment dat, dar calitatea crește exponențial și nu mai are nevoie de cod review, deoarece toată echipa este prezentă. La finalul zilei, echipa din România predă taskul echipei din USA care îl continuă cu aceeași abordare. O altă întrebare din public a fost dacă există diferențe între Agile aplicat în outsourcing și companiile de produs. Adevărul este că în ambele cazuri există constrângeri de timp, dar în special în industria de gaming pentru că jocurile trebuie terminate înainte de sărbătorile de iarnă. Dar mai multe despre ce s-a discutat în aceste paneluri, puteți afla din playlistul Expert Panel de pe canalul de YouTube TSM.

În ce privește conținutul acestui număr, vă atragem atenția asupra a trei interviuri: Performanță în Java. Interviu cu Peter Lawrey - din care aflăm opinia lui despre Java 9, despre natura întrebărilor de pe Stackoverflow sau despre performanță. Un alt interviu interesant acordat de Philipp Kandal vizează zona de automotive, startupuri, autonomous driving machine learning. Al treilea interviu ni-l oferă Liviu Bălan, care ne introduce în fabrica și departamentul de R&D Continental, pe care am vizitat-o recent. Liviu Bălan a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări despre ce se întâmplă acolo.

Articolele incluse se încadrează în tema testării. Smart Requirements pentru Smart Testing vă propune o modalitate de a defini requirementurile folosind cuvintele cheie Give-When-Then (GWT) pentru o ușoară și rapidă definire a test case-urilor. Eleganța unei arhitecturi avansate de testare automată, bazată pe componente open source propune un framework de testare bazat pe Python, Robot Framework, SikuliX, Selenium și AutoIT. În aceeași tematică a testării dar a componentelor hardware este și articolul Calificarea memoriilor în automotive unde veți putea remarca și diferența în procesele de testare față de cea pur software. Rămânem în zona hardware unde vă propunem să citiți și De ce avem nevoie de sistemul de monitorizare și control în zona de producţie? Pentru o mai bună înțelegere a proceselor și a protocoalelor folosite în industria automotive. Din sfera machine learning, articolul Clasificarea automată a textelor folosind tehnici de procesare a limbajului natural expune conceptele și procesele pas cu pas. Cum să nu folosim Docker vă indică o soluție pentru inițializarea bazei de date în timpul construcției imaginilor de Docker. Ultimul articol vă oferă detalii despre Gala Premiilor Today Software Magazine care va avea loc la finalul celei de-a doua zi a IT Days și la care vă invităm să participați.

LANSAREA NUMĂRULUI 81, CLUJ

Prezentări articole și
Panel: AI și autonomous driving

Miercuri, 20 Martie, ora 18:00
sediul Telenav

Înregistrează-te

Facebook Meetup

Conferință

Sponsori

  • ntt data
  • 3PillarGlobal
  • Betfair
  • Telenav
  • Accenture
  • Siemens
  • Bosch
  • FlowTraders
  • MHP
  • Connatix
  • UIPatj
  • MetroSystems
  • MicroFocus
  • Colors in projects