ABONAMENTE VIDEO TESTE REDACȚIA
RO
EN
×
▼ LISTĂ EDIȚII ▼
Numărul 61
Abonament PDF

Interfața cu creierul uman - interviu cu Moran Cerf

Ovidiu Mățan
Fondator @ Today Software Magazine
INTERVIU


În cadrul conferinței USI (Unexpected Sources of Inspiration) care a avut loc în 19-20 iunie în Paris, am avut ocazia de a-l întâlni pe Moran Cerf, profesor de neuroștiințe și business la Școala de Management Kellog și la departamentul de neurochirugie LIJ. De asemenea, este profesor asociat la MIT Media Lab. Prezentarea sa, The Ultimate Virtual Reality: the Simulated World Our Brain Generates for Us abordează fascinantul domeniul al neuroștiinței și al legăturilor acestuia cu cel al tehnicii.

Ovidiu Mățan: Mă bucur să vă întâlnesc la evenimentul USI. Ați avut o prezentare foarte interesantă ieri și doresc să vă pun câteva întrebări în legătura cu unele aspecte abordate acolo. Ați menționat că am putea avea aripi, dar că e necesar ca acest lucru să fie acceptat de creierul nostru. Ştiți care este limbajul creierului?

Moran Cerf: Frumusețea creierului (pe care o explorăm acum) este că acesta este un aparat destinat mai multor scopuri. Orice pui în aparat, dacă elementul introdus vorbește aceeași limbă precum creierul, creierul va învăța cum să controleze acest lucru. Nu cunoaștem care este capacitatea creierului. Putem să tot introducem lucruri în creier. Atâta timp cât limbajele interacționează bine, atâta timp cât API-ul creierului și interfața utilizată sunt de aceeași natură, creierul învață. Exemplul aripilor sugerează că știm cum să construim aripi (avioane) sau obiecte aerodinamice. Putem chiar și să luăm o bucată de o anume dimensiune și să îi adăugăm lucruri care o vor face să zboare. Totuși, dacă vă atașez aripi, veți percepe acel lucru drept ceva ce poate fi controlat. Oamenii au tot felul de dispozitive cu care pot zbura, dar ele nu fac parte din oameni. Un lucru este perceput drept parte a corpului, dacă poate vorbi cu creierul. Dacă luăm aripile și le învățăm să vorbească în semnalul electro-chimic al creierului care nu este prea complex ( știm cum să facem lucrurile să vorbească în limbajul creierului), creierul face restul lucrurilor. Deci, dacă luați aripile, dacă le învățați limbajul creierului, dacă apoi le introduceți în creier, creierul începe să facă o treabă grozavă: învață să citească semnalul aripilor. Va învăța să le controleze tot așa cum un bebeluș învață să vorbească. Când bebelușul se naște, nimeni nu îi introduce lumea în creier. Noi doar dăm creierului informații despre lume, iar bebelușul, cumva, prin feedback, învață. Bebelușii încearcă lucruri. Ei observă ce merge și ce nu merge. Ei se aud pe ei înșiși bolborosind și se gândesc "Hey, asta e vocea mea", se joacă cu ea, iar peste câteva luni, știu să vorbească și să se miște.

Ovidiu Mățan: Ați mai dat un exemplu cu o maimuță care a învățat să controleze un braț artificial. Ne putem aștepta ca oamenii să controleze un al treilea braț în viitor?

Moran Cerf: Cred că oamenii s-au folosit de acest exemplu din motive greșite. Oamenii au vorbit despre tehnologia din spate, dar eu consider că filozofia din spate este aspectul mai interesant. Ideea de acum 10 ani a lui Andy Schwartz a fost să ia o maimuță, să îi lege brațul stâng la spate și să îi pună electrozi pe creier în partea care controlează brațul. A pus o bezea în fața maimuței. Maimuța încearcă să ia bezeaua, dar nu o poate prinde, deoarece brațul este legat. Totuși, creierul reacționează ca și cum maimuța și-ar fi mișcat brațul. Apoi, se pune un braț robotic care se conectează la electrozi. Când maimuța gândește că vrea să apuce bezeaua, brațul robotic prinde bezeaua. După câteva încercări, maimuța învață să-și controleze brațul artificial cu mintea. Acest experiment a primit o atenție foarte mare timp de 10 ani și s-a vorbit de abilitatea de a controla mintea sau de a controla dispozitivele cu mintea noastră. Ceea ce este și mai interesant, și nediscutat, este că, atunci când experimentul s-a terminat, iar brațul maimuței a fost dezlegat, aceasta nu l-a folosit pentru a apuca bezeaua. Maimuța și-a folosit mintea pentru a controla brațul robotic și a lua bezeaua, iar cu brațul propriu s-a scărpinat în cap. Deci, în câteva zile, maimuța a învățat să controleze un al treilea braț, ceea ce presupune că creierul este suficient de plastic să realoce resursele și să asimileze noi abilități. Acest lucru este cu adevărat remarcabil. Deci, când vom adăuga aripile creierului, nu vom pierde alte lucruri. Când înveți o limbă nu o pierzi pe cea deja existentă. Cu cât învățăm mai mult, cu atât știm mai mult. Nu vom spune niciodată: "Dacă învățăm acest lucru, uităm alt lucru." Aceasta este magia: al treilea braț, al treilea picior, o coadă; orice se poate adăuga fără a se pierde alte lucruri.

Ovidiu Mățan: Sună foarte interesant și sper să văd asta în viitor. Ați separat clar creierul de conștiință. În timp ce creierul poate fi modificat și augumentat cu noi abilități, conștiința ar trebui să rămână neschimbată. Ştiți ceva despre conștiință și locul unde se află?

Moran Cerf: Nu, nu știm, dar eu cred că aceasta nu se găsește undeva. Deci, exemplul pe care l-am dat ieri mi-a venit acum două săptămâni când conduceam spre Chicago în mașină și am dat de un trafic enorm. Am întârziat și am fost supărat. Am vorbit cu un prieten la telefon, iar el m-a întrebat de ce sunt atât de agitat, iar eu am zis: "Sunt blocat în trafic". Prietenul meu a spus "Nu ești blocat în trafic, tu chiar ești traficul." Toți spunem că traficul este acolo undeva, dar acesta apare doar când toți ne aflăm în același loc. Conștiința este similară. Nu există o parte a creierului care să fie doar conștiință. Aceasta este o chestiune filozofică care schimbă modul în care studiem creierul. Putem construi creierul nu cu un ingredient, ci punând multe componente împreună. De asemenea, asta presupune că există ceva determinat, mai puțin arbitrar, legat de existența noastră. O întrebare teologică se impune aici: "Ce înseamnă a fi uman?".

Ovidiu Mățan: Este interesant deoarece este parte din tot. Revenind la bucata tehnică, ați spus că creierul este cel mai bun și că influențează Machine Learning. Putem învăța ceva din modul în care creierul învață?

Moran Cerf: Cred că este o întrebare excelentă, deoarece schimbă modul în care gândim lumea. Am construit mașini, echipamente, cod care procesează în serie sau în paralel. Acestea au privit creierul ca ceva mai bun, mai rapid decât ele. Apoi, am construit mașini care să replice modul de funcționare a creierului. Aceasta este misiunea Machine Learning - să folosim modul în care creierul învață, prin exemplu, nu prin cod sau algoritmi. Găsim funcția care le mapează, apoi realizăm Machine Learning inspirat de creier. Pentru sarcinile de lucru pentru care oamenii se află în competiție …. mașinile ne depășesc. Acțiuni, pictură … nu putem să ne dăm seama dacă o pictură a fost realizată de un om sau de un calculator …. sau scriere de poezii. Deci, mașinile sunt acum mai bune decât creierul, deoarece acestea au învățat cum face creierul toate aceste lucruri, iar ele fac același lucru. Este interesant că există și un revers. Acum, noi analizăm cum fac mașinile lucrurile și folosim acest lucru pentru a construi creiere mai bune. Ceea ce eu și grupul meu facem este să eliminăm sensul din orice program, să dăm creierului un sunet și să lăsăm creierul să decidă "Este frumos sau nu?". Apoi îi dăm un alt sunet, apoi altul, iar, la un moment dat, creierul va găsi frumusețea în unele sunete și nu în altele. Încercăm să mapăm probleme complexe în sentimente.

Ovidiu Mățan: Este cu atât mai interesant, cu cât acest lucru este posibil azi. Le cerem oamenilor să îmbrățișeze schimbarea. Pentru mulți dintre ei, acesta nu va fi lucrul pe care și-l doresc. Poate va fi util pentru cei cu Alzheimer sau pentru cei care vor să câșige mai mult la bursă. Cum vedeți această transformare a oamenilor?

Moran Cerf: Eu cred că există o prăpastie aproape religioasă. Oamenii spun "Acesta sunt eu. Nu mă poți atinge. Nu poți schimba nimic." Această prăpastie, odată depășită, va duce la un salt fantastic. Toți suferim de asta. Cred că e nevoie de câțiva pionieri, iar apoi toți vom dori acel lucru. Vă voi da un exemplu. Când eram copil, toți copiii de 15 ani aveau aparat dentar. Era ceva popular în Israel. Toți doreau să aibă dinții aliniați. Toți aveau aparat dentar la mine în clasă. Acum, aparatele dentare se fac mai bine, mai repede; acestea sunt transparente din motive estetice, dar tehnologia nu s-a schimbat mult. Încă pornim de la osul dintelui, îl mișcăm și îl răsucim până când dinții sunt aliniați. Dar, există o tehnologie nouă. Tatăl meu a mers la dentist care i-a spus de o nouă tehnologie care aliniază toți dinții în două ore. Te anesteziază total, ți se rup toți dinții, și se pun dinți de porțelan. Tatăl meu spune că e ridicol. Nu-mi poți lua dinții și să îmi pui dinți noi, deoarece acela nu sunt eu. Aceasta este gândirea noastră, a tuturor. Dar, toate dovezile arată că, atunci când faci un transplant de inimă, nu simți că aceea ar fi inima altcuiva, ci doar că face parte din corpul tău. Dacă tatăl meu ar fi făcut operația, s-ar fi trezit cu sentimentul că aceia nu sunt dinții lui, iar noi nu ne dorim asta. Avem o imagine sacră despre corp. Nu îmi poți înlocui piciorul, deoarece acela nu voi fi eu. Punctul de cotitură pentru introducerea de noi lucruri în creier ține de sentimentul că trupul omului este cumva sacru.

Ovidiu Mățan: Mulțumesc, Moran.

Moran Cerf: Mulțumesc foarte mult.

LANSAREA NUMĂRULUI 64

Înregistrează-te

Cluj-Napoca

Miercuri, 18 Octombrie, ora 18:00
PANEL: Big Data & Machine Learning

Facebook Meetup

Sibiu

Marți, 24 Octombrie, ora 18:00
PANEL: Automotive

Facebook Meetup

Timișoara

Miercuri, 25 Octombrie, ora 18:00
PANEL: Testarea Automată

Facebook Meetup

Sponsori

  • 3PillarGlobal
  • Betfair
  • Gemini Solutions
  • Telenav
  • Accenture
  • Siemens
  • Bosch
  • ntt data
  • FlowTraders
  • Crossover
  • MHP
  • Continental
  • Colors in projects

IT Days