ABONAMENTE VIDEO REDACȚIA
RO
EN
×
▼ LISTĂ EDIȚII ▼
Numărul 56
Abonament PDF

Coworking și România

Paula Năsălean
Project Manager @ Ruby Tribe
DIVERSE

Una din preocupările firmelor de astăzi este cum să își motiveze angajații pentru a deveni mai productivi și satisfăcuți la locul de muncă. Și pentru că nu este o sarcină ușoară, încă se caută soluții: de la abonamente la sală, abonamente de parcare, la compensații financiare, bonificații sau team buildinguri.

Dacă ești angajat al unei firme, sarcina aceasta revine departamentului de HR. Dar ce se întâmplă atunci când nu ai un șef? Când tu ești propriul tău stăpân, când ești consultant, freelancer sau pur și simplu faci home office?

Provocarea e destul de mare. Bineînțeles că depinde de la persoană la persoană, dar în medie, oamenii care sunt în situația expusă, se mobilizează destul de greu. Atunci când lucrăm de acasă, ne supunem unor riscuri. Ne deconectam de lume, iar aceasta conduce la plafonare deoarece nu mai schimbam idei cu nimeni, iar zilele încep să fie toate la fel. Un alt minus în a lucra de acasă este că locul ce trebuie să servească pentru odihnă și relaxare, își pierde această calitate și devine spațiul unde ne încărcăm negativ cu problemele legate de lucru. Și nu ne mai putem bucura de locul nostru intim. Lucrând de acasă o perioadă semnificativă de timp, creează o stare de captivitate, care în timp generează frustrări și lipsă de productivitate.

Alternativ, putem încerca să lucrăm dintr-o cafenea, însă și aici sunt câteva dezavantaje: poate fi neplăcut să stăm 6-8 ore într-o cafenea, iar cheful de muncă nu e foarte ridicat atunci când toți cei din jurul nostru discută, râd sau vin doar să se relaxeze cu o cană de ceai/cafea în față.

În momentul în care mai multe persoane au întâmpinat astfel de probleme, s-a născut și o potențială soluție: spațiul de coworking - un loc unde vin mai mulți oameni să își închirieze un loc în care să lucreze. Coworkingul nu e un birou clasic, deoarece oamenii nu au același angajator, activează independenți unii de alții dar muncesc împreună la aceeași masă, în aceeași cameră sau sub același acoperiș.

Spațiile de coworking au apărut în preajma anului 2005 în Statele Unite. Cele mai multe la ora actuală se găsesc în San Francisco și totul datorită globalizării și posibilității să livrezi online un produs către orice colț al globului, deși tu ești oriunde altundeva în lume. Încet încet, au apărut și în Europa spațiile de coworking, cea mai mare concentrare fiind în Londra, UK. Un alt efect al globalizării și internetului este apariția startupurilor. Nu vreau să scriu despre acest subiect deoarece e unul deja foarte dezbătut, dar vreau să adaug că startupurile au dus la apariția pe piață a unor spații de lucru similare cu cele de coworking, care pe lângă logistica desfășurării activității - încăpere, administrare, secretariat, contabilitate- oferă adițional servicii de suport, mentorship și supervizare. Acestea din urmă, care sunt tot un mediu comun de lucru, se denumesc huburi.

Există numeroase avantaje de a lucra într-un astfel de mediu:

Primul coworking space din România a apărut în București acum mulți ani. Deja numărul acestora a crescut la 7, cu o capacitate de câteva sute de persoane. Din capitală, fenomenul s-a extins în toată țara. Braşov, Cluj- Napoca, Timişoara, Constanţa, Iaşi, Sibiu, Oradea, Sfântul Gheorghe și Târgu Mureș se numără printre orașele în care au fost înființate astfel de medii de lucru.

Primul spațiu de coworking din Cluj a apărut în decembrie 2011, la inițiativa unui olandez, care având contact cu lumea IT din Europa de Est a sesizat oportunitatea deschiderii unui astfel de business în Transilvania. Astfel au fost puse bazele Cluj Cowork, un spațiu care a început de la o capacitate de 15 persoane, având acum peste 40 de locuri. Amplasarea în zona centrală îi aduce un mare avantaj. Cluj Cowork, ca și celelalte spații de coworking, oferă acces nelimitat la internet, sală de evenimente, apă, căldură, ceai, cafea, imprimantă, flipchart, videoproiector și acces la toate evenimentele organizate. Bineînțeles, fiecare spațiu are particularitățile lui ca design, important pentru cei interesați de a lucra într-un astfel de mediu e să îl găsească pe cel potrivit gusturilor lor.

De atunci, pe lângă Cluj Cowork, au apărut Cluj Hub și Impact Hub. Cele trei coworking spaces, însumat oferă aproximativ 250 de locuri.

Dacă aveți curiozități, puteți să vă rezervați o oră două sau de ce nu o zi întreagă, să mergeți până la un astfel de spațiu de coworking, să surprindeți atmosfera unui mod de lucru altfel. Prima zi, cea de test, la cele trei spații din Cluj, este gratuită.

LANSAREA NUMĂRULUI 81, CLUJ

Prezentări articole și
Panel: AI și autonomous driving

Miercuri, 20 Martie, ora 18:00
sediul Telenav

Înregistrează-te

Facebook Meetup

În aceeaşi ediţie ... (56)

▼ TOATE ARTICOLELE ▼

Conferință

Sponsori

  • ntt data
  • 3PillarGlobal
  • Betfair
  • Telenav
  • Accenture
  • Siemens
  • Bosch
  • FlowTraders
  • MHP
  • Connatix
  • UIPatj
  • MetroSystems
  • MicroFocus
  • Colors in projects