Probabil ai fost la cursuri sau ai citit o carte despre comunicare interpersonală. Ce vreau eu să îți arăt sunt modelele pe care le-am întâlnit în IT, de sabotare a conversației înainte măcar de a o începe.
Înainte de toate, aș dori să dau o definiție conflictului: conflictul este o discuție, la care se adaugă o cantitate de emoții negative. Sună simplu, dar dacă așa ar fi, toată lumea ar avea conversații de calitate.
Ce putem face atunci în această definiție, este să schimbăm emoțiile negative în pozitive, sau măcar neutre.
După cum știi, emoțiile sunt contagioase. Odată intrată cu stres, dispreț, aroganță, etc. în discuție, aceasta se transformă instant în conflict.
De ce să intri relaxată în discuția cu subalternul sau colegul? Tocmai s-a petrecut o dramă, prima din lume și din firmă, ai toate motivele din univers să fii stresată.
Se pare că stresul, epidemia secolului 21, este luat în glumă în România. Se pare că sumele incredibile de bani pierduți de către companie nu îi impresionează pe șefi, dar recunosc că nici angajații, a căror sănătate emoțională, mentală, comportamentală și interpersonală este grav degradată, nici ei nu… „se stresează” cu acest subiect.
Fără ironie: de departe, motivul numărul unu pentru care cei care lucrează în IT vin la mine în coaching, este exact stresul întâmpinat la lucru, dar mai ales efectele lui devastatoare în toate domeniile vieților lor.
Se pune atunci întrebarea: dacă ești IT-ist în Silicon Valley-ul României – deci ai oferte multe, de ce să lucrezi pentru o firmă care nu îți oferă condiții și programe și educație valoroase de reducere a stresului?
Sau alegi poate credințele arhaice ale părinților, să lucrezi pentru un șef „dur dar corect”? Sau poate chiar ești acest șef …
Prezentul este pentru începători. Tu ai viziune, o misiune, „trebuie” să ghicești dorințele clienților, „profețești” rezultatele proiectelor, etc. .
Doar oamenii slabi se concentrează pe prezent. Ce îți pasă ție de sentimentele, gândurile, opiniile colegului sau subalternului? Suntem aici profesioniști, noi lucrăm ca roboții, totul pentru patrie și marele conducător, nimic pentru cei egali sau mai jos decât noi.
De ce să ai o discuție care te apropie de coleg, să îi înțelegi valorile, experiențele, dramele vieții, părerile? Poți doar să dai ordine și să îi arăți nonstop când greșește. Este și asta o relație. Una probabil învățată în familia ta!
Pentru aceasta există conversațiile. Pentru ca tu să îți poți spune părerea. Și impune cât de vehement poți.
De ce să îi asculți pe alții? Tu ești grăbită, ai mult stres, te ocupi de multe lucruri în paralel. Nu ai timp de empatie, de ascultare activă, de a te pune în lumea altora și de a privi prin ochii lor.
Sau mai rău: dacă ar trebui să stai să fii un bun comunicator, să îți asculți colegii empatic și fără judecată… atunci în primul rând ar trebui să stai și tu singur/ă să îți asculți gândurile și emoțiile. Dar cine e nebun să stea cu el însuși? Eventual să își ia pauze dese și regulate? Doar leneșii stau și gândesc – noi muncim!
Fără ironie: aceasta explică foarte bine de ce multă lume se comportă incredibil de rău cu clienții lor. Și bineînțeles, dau vina pe clienții/angajații care pleacă, nu pe ei înșiși.
Serios, ce înseamnă psihologie pozitivă și alte prostii? Tu ești un om serios. Tu știi exact cum „trebuie” să funcționeze relațiile interumane – doar ai învățat acasă, la școală și la televizor.
Ce înseamnă raportul 5:1 în cadrul relațiilor? Ce contează, nu are legătură cu serviciul, tu ești un/o profesionistă!
Și nu uita: să îți arăți stresul, epuizarea, furia, superioritatea – asta arată că îți pasă. Că ești diferită. Că meriți promovarea, bonusul, etc. . Tu nu ești ca ceilalți, neserioși, care chiar se bucură de viață, zâmbesc, râd și se simt bine la lucru. Aceia ar trebui dați afară cumva.
E ok, nu ești sigurul/singura care gândește așa. Și project managerul meu gândea așa. Înainte…
Aș putea să continuu cu zeci de pagini despre cum persoanele din IT se abuzează una pe cealaltă, cum își ucid creativitatea, pasiunea pentru IT, încrederea în sine, sănătatea emoțională și mentală.
Dar cel mai important este faptul că aceste 9 ore de abuz zilnic le aduc și în viața de familie. Pe de o parte, se scuză „celui mic”: „pentru tine lipsesc, ca tu să ai tot ce nu am avut eu”. Pe de cealaltă parte, însă îl privează pe cel mic exact de ceea ce are nevoie: timp împreună și educație psihologică de calitate.
Abuzatorii nu se simt cu musca pe căciulă, iar multora chiar le place acest rol. Ei sunt deci auto-blestemați la a răni persoanele pe care le declară „dragi”. Le declară și rămân la nivelul declarativ, pentru că după 9 ore de abuz la lucru față de subalterni și colegi, rândul următor va fi luat de familie!
Ca ne-abuzator, pot să îți recomand să vorbești cu cineva. Cineva care a învățat altceva decât tine. Așa cum tu ești profesionist într-o arie de IT, tot așa ai nevoie de un specialist în mecanica autoturismului, în nutriție, la bursă, etc.
Este ironic că toți avem nevoie de un specialist chiar și în țevărie (plumbing), dar când vine vorba de dentist și coach, atunci la ei apelăm în ultima instanță, când paguba deja s-a produs.
Așa că nu aștepta un eveniment negativ. Îmi iubesc clienții, dar nu pot să nu mă gândesc că le-ar fi fost mult mai ușor dacă veneau cu mult înainte la mine. Cu cât mai mult.
Stresul, burnoutul, comunicarea defectuoasă în relații – la job sau acasă, lipsa scopului în viață – sunt toate lucruri pentru care psihologia de top are răspunsuri. Nu ești singurul/singura care a trecut prin aceste situații, nu ești singurul/singura care și-a pus întrebări grele. Există oameni faini care îți pot da o grămadă de informație valoroasă într-un timp foarte scurt. Trebuie doar să ridici mâna!
Îți doresc să îți construiești o excelentă educație continuă de-a lungul vieții prin oamenii de excepție pe care îi vei întâlni!
Agile Craftsmanship
joi, 24 Octombrie, ora 18:30
Colors in Projects (București)
Facebook Meetup StreamEvent YouTubeAgile Leadership &
Ways of Working
miercuri, 30 Octombrie, ora 18:00
ING Hubs Romania (Cluj)
Facebook Meetup StreamEvent YouTubede Paul Suciu
de Bogdan Bucur
