ABONAMENTE VIDEO REDACȚIA
RO
EN
NOU
Numărul 126
Numărul 125 Numărul 124 Numărul 123 Numărul 122 Numărul 121 Numărul 120 Numărul 119 Numărul 118 Numărul 117 Numărul 116 Numărul 115 Numărul 114 Numărul 113 Numărul 112 Numărul 111 Numărul 110 Numărul 109 Numărul 108 Numărul 107 Numărul 106 Numărul 105 Numărul 104 Numărul 103 Numărul 102 Numărul 101 Numărul 100 Numărul 99 Numărul 98 Numărul 97 Numărul 96 Numărul 95 Numărul 94 Numărul 93 Numărul 92 Numărul 91 Numărul 90 Numărul 89 Numărul 88 Numărul 87 Numărul 86 Numărul 85 Numărul 84 Numărul 83 Numărul 82 Numărul 81 Numărul 80 Numărul 79 Numărul 78 Numărul 77 Numărul 76 Numărul 75 Numărul 74 Numărul 73 Numărul 72 Numărul 71 Numărul 70 Numărul 69 Numărul 68 Numărul 67 Numărul 66 Numărul 65 Numărul 64 Numărul 63 Numărul 62 Numărul 61 Numărul 60 Numărul 59 Numărul 58 Numărul 57 Numărul 56 Numărul 55 Numărul 54 Numărul 53 Numărul 52 Numărul 51 Numărul 50 Numărul 49 Numărul 48 Numărul 47 Numărul 46 Numărul 45 Numărul 44 Numărul 43 Numărul 42 Numărul 41 Numărul 40 Numărul 39 Numărul 38 Numărul 37 Numărul 36 Numărul 35 Numărul 34 Numărul 33 Numărul 32 Numărul 31 Numărul 30 Numărul 29 Numărul 28 Numărul 27 Numărul 26 Numărul 25 Numărul 24 Numărul 23 Numărul 22 Numărul 21 Numărul 20 Numărul 19 Numărul 18 Numărul 17 Numărul 16 Numărul 15 Numărul 14 Numărul 13 Numărul 12 Numărul 11 Numărul 10 Numărul 9 Numărul 8 Numărul 7 Numărul 6 Numărul 5 Numărul 4 Numărul 3 Numărul 2 Numărul 1
×
▼ LISTĂ EDIȚII ▼
Numărul 52
Abonament PDF

Oamenii părăsesc managerii, nu companiile

Adrian Vîntu
Coach în Leadership și Inteligență Emoțională @ self employed



MANAGEMENT

În 10 ani de lucrat în IT în străinătate, am navigat de la firme mici până la uriașe, una din Fortune 500, alta ce dezvoltă software pentru o faimoasa bancă de pe Wall Street. Cu mici excepții, de la toate mi-am dat demisia pentru relațiile defectuoase între project manageri și angajați.

Feedback

Tocmai terminasem un release urgent și neplanificat. Oamenii au lucrat într-un stres teribil, peste program, neglijându-și viața personală.

Ne-am adunat să sărbătorim go-live-ul. Într-un cerc frumos, eram cu paharele de șampanie în mână și așteptam toastul project managerului. Ea se uită în jur ușor jenată, apoi spune:

"Sper că nu trebuie să vă mulțumesc! Ce bine că nu suntem americani."

Mi-a căzut față. Nu puteam crede ce se întâmplă. După tot efortul echipei, toate persoanele cărora le lipseau soții/părinții ce lucrau peste program… Project managerul nu simțea nici o legătură, nici un tip de compasiune, care să o determine să spună un simplu "vă mulțumesc".

Adaptarea

În majoritatea companiilor mergeam pe Agile și SCRUM.

Paranteză: când aud în România companii ce nu au un sistem de planning, de project management, iar oamenii din companie susțin că "merge și așa", mă întristez și mă gândesc la cât stres aduc ei acasă, cum își neglijează familiile pentru că au un management al timpului și proiectului incredibil de ineficient. Și să nu uităm că aici vorbim despre ingineri, cei care ar trebui să fie fanaticii optimizării. Dar se pare că nu și pe partea de procese și psihologie, din păcate.

În ședințele de retrospectivă SCRUM, project managerii nu înțelegeau cum tichetele/taskurile ce intrau în planificare nu erau exact cele care ieșeau în realease.

Ce se întâmpla este foarte ușor de explicat. Pe măsura ce sprintul (de 2 săptămâni, de exemplu) evolua, primeam tichete urgente de la clienți - patches. Project managerii știau de asta, pentru că ei erau puntea de legătură între programatori și clienți.

Dar totuși, la sfârșitul celor două săptămâni de sprint, nu puteau înțelege acest fapt. Era fascinant pentru mine să văd acest blocaj psihologic, mai ales la cineva care lucrează de ani în IT.

Pentru că project managerii nu se puteau adapta evoluției unui sprint, cine erau vinovați? Bineînțeles că programatorii!

Detașare

"Doresc să îți văd taskurile din ultimele sprinturi". "Bine, poftim".

"Doresc să îți văd timesheetul din ultimele sprinturi". "Bine, poftim".

"Doresc să îți văd … din ultimele sprinturi". "Bine, poftim. Totuși, de s-a întâmplat, cu alți colegi nu faci așa?" o întreb eu pe PM.

"Te-am auzit pe hol râzând, cred că te distrezi cam mult la lucru!"

Da, dragă cititorule, iată, tocmai eram investigat pentru că… mă simțeam bine la job. A fost un șoc pentru mine. Am povestit colegilor (la lucru) întâmplarea și am râs toți copios. Peste câteva zile, a două oară când mi-a spus același lucru, mi-am dat demisia!

Puțin context: nu acesta a fost singurul motiv de ce am renunțat la ei, erau mai multe lucruri pe care le făceau ei greșit în relațiile cu subalternii.

Sună fascinant, nu-i așa? Să fii oprimat pentru că nu stai cuminte în banca ta, pentru că nu ești stresat, pentru c… râzi!

Impact asupra familiei

Am văzut manageri care chiar dacă ar citi cele mai de sus, ori nu le-ar păsa, ori nu s-ar putea auto-identifica ca parte mare a problemei. Această lipsă de auto-conștientizare are efecte fascinante.

O matematică simplă ne arată că din 24 de ore pe zi, dormim 8, 9 suntem la job, mai adăugam tranzit, mâncare, igienă, etc.. și ne rămân maxim 2 ore pentru noi, sau zero, în caz că avem copii. Ce se întâmplă deci? Din cauza timpului cantitativ superior petrecut la job, ne exersăm adevărata personalitate la lucru - sau în alte cuvinte: ceea ce suntem la lucru, devine personalitatea noastră.

Dacă în cele 9 ore pe zi ne exersăm lipsa de empatie față de subalterni, cum putem fi apoi părinți buni în cele maxim 2 ore rămase pe zi?

Aș vrea să îți rămână această întrebare în minte, orice poziție ai avea într-o companie, dar cu atât mai mult una de conducere..

Ce poți face?

Faptul că ai citit până aici înseamnă că înțelegi mediul complex în care lucrezi și vrei o viață mai bună. Te felicit!

Pentru a modifica situația, ți-aș putea propune să citești vreo zece cărți, apoi să te gândești la ele, să creezi planuri de acțiune, etc. Dar știu ce îmi vei spune: "nu am timp"! Atunci facem altceva.

În primul rând ai nevoie să îți crești foarte mult auto-conștientizarea: greșești și tu față de subalterni și nu îți dai seama? Observi toate efectele negative ce le aduci în familie prin stres sau comunicarea ineficientă cu colegii? Un coach pregătit în Inteligență Emoțională poate să fie alături de tine, sau măcar în ședințe regulate, să îți arate punctele ce au nevoie de dezvoltare, pe care el este pregătit profesional să le observe.

În al doilea rând, ai nevoie, de fapt avem toți nevoie, să învățam să comunicăm empatic - atât cu clienții și angajații, cât și cu partenerul de viată și copiii. Cred că ai observat după ani în domeniu sau în viața personală, că lipsa de claritate poate fi ușor un ucigaș de prietenii sau de relații. Iar ca să crești un copil fericit, comunicarea trebuie să fie aproape de perfecțiune. Un coach cu pregătire în Inteligență Emoțională și/sau Leadership te poate ajuta în acest sens.

Ce înseamnă un coach? Este o persoană care așa ca tine, s-a specializat pe o ramură profesională, în acest caz, psihologia practică. Ce face el este să îți aducă beneficiile științei vieții - psihologia - fără că tu să trebuiască să treci prin aceleași experiențe prin care au trăit milioane de alți oameni. Adică, dacă ești inteligent și vrei să trăiești inteligent, înveți din experiența altora, nu mai repeți aceleași greșeli din nou.

Îți doresc să întâlnești oameni superbi de la care să înveți o mulțime de lucruri noi!


VIDEO: NUMĂRULUI 126

Sponsori

  • BT Code Crafters
  • Accesa
  • Bosch
  • Betfair
  • MHP
  • Connatix
  • BoatyardX
  • AboutYou
  • Telenav
  • .msg systems
  • Colors in projects