ABONAMENTE VIDEO TESTE REDACȚIA
RO
EN
×
▼ LISTĂ EDIȚII ▼
Numărul 40
Abonament PDF

De ce să participi la Cluj IT Days 2015?

Ovidiu Mățan
Fondator @ Today Software Magazine
DIVERSE


Am primit recent această întrebare de la un programator web care ajunge în Cluj în perioada evenimentului. Ar trebui să vină la IT Days în condițiile în care nu există un track destinat tehnologiilor web ? Răspunsul este afirmativ. În calitate de specialist într-un domeniu este relativ ușor să înțelegi celelalte tehnologii, iar cultura IT trebuie să cuprindă mai multe arii, nu doar cea în care lucrăm în mod curent. De altfel, marea majoritate a prezentărilor se adresează programatorilor indiferent de specializare. Avem astfel secțiunile big data, management, arhitectură software, produse, startup-uri și cercetare. De asemenea, cei de la Hands On Lab vor face trimitere la concepte și nu neapărat la un limbaj anume. Singurele track-uri orientate către specialiști sunt cele de Java și .NET. unde este recomandat să existe o bază în aceste domenii. Așadar, conferința va fi accesibilă tuturor specialiștilor. Dar ceea ce ne dorim ca organizatori este ca fiecare prezentare să transmită în mod clar un mesaj, o tendință și o lecție pe care participanții să o poată învăța. Nu în ultimul rând, ITdays poate fi și o invitație la discuții tehnice sau un prilej de revedere cu colegii care lucrează în alte companii. 

Vă invit în continuare la o scurtă prezentare a speakerilor și a subiectelor tehnice ce vor fi la Cluj IT Days, www.itdays.ro, 24-25 noiembrie:

Java

Peter Lawrey este un invitat special, care participă pentru a doua oară la conferință. Acesta are un blog popular de Vanila Java care a ajuns de curând la 4 milioane de vizualizări. Proiectele open source la care lucrează OpenHFT, Chronicle-Queue și Chronicle-Engine au acum și o componentă orientată spre companii. Peter va susține separat și un workshop pentru programatorii avansați de Java. Prezentarea sa, **Work with Hundreds of Hot Terabytes in JVMs**, care este prezentată zilele acestea și la conferința JavaOne din San Francisco, demonstrează cum se pot accesa terabiți de date și se pot obține folosind limbajul Java update-uri în timp real de la baza de date SQL.

Vasile Mihali, un pasionat software, în special de Java, a lucrat în proiecte distribuite cloud folosind zeci de mașini și terabiți de date. Prezentarea sa, Be Fast, be Off-JVM, be Chronicle-Queue va folosi librăriile scrise de Peter pentru a demonstra o optimizare a aplicațiilor și a folosirii resurselor hardware prin intermediul Chronicle-Queue.

Silviu Dumitrescu este un vechi colaborator al revistei TSM, care a predat mulți ani la universitatea din Oradea, începând recent și colaborarea cu companii din Cluj. Pasionat de Java și având certificare de trainer acordată de Oracle, Silviu va vorbi despre experiența sa practică cu JOOQ în prezentarea: jOOQ - an object oriented abstraction, interracting with relational databases 

Big Data

Tudor Mărghidanu, software development manager și arhitect software la Yardi România, este un pasionat de calculatoare, care își găsește timp în ciuda programului încărcat să se exprime și prin muzică, fiind toboșar în două trupe locale: Relative și Holy Motors. Prezentarea sa are titlul Evolving ideas with BigData tools.

Tudor Lăpușan, inițiator al grupului Big Data Cluj, este un admirator al tehnologiile Big Data, în special al tehnologiilor Apache Hadoop. Prezentarea sa va fi despre modelarea datelor în Apache Hadoop: Data modeling in Apache Hadoop

Daniel Sârbe coordonează grupul de Big Data și Machine Translation din cadrul SDL Research Cluj, unde lucrează la o soluție de prelucrare a datelor nestructurate, în condițiile unui volum de ordinul petabiților cu ajutorul tehnologiilor Hadoop. De asemenea, el este implicat ca speaker și organizator în comunitatea Big Data. Prezentarea sa va fi Machine Learning in the age of Big Data 

Software Architecture

Sergiu Damian, arhitect software, se remarcă printr-o înțelegere clară a arhitecturii sistemelor, practicilor și a proceselor de dezvoltare software. Inițiativa sa, RABS, se bucură de un real succes în rândul specialiștilor, având un rol activ în comunitățile locale. În cadrul Cluj IT Days va vorbi despre sincronizarea datelor în sisteme distribuite într-o prezentare cu titlul: On synchronizing data in distributed applications. Lipsa unei modalități stabile și reutilizabile în sincronizarea datelor între aplicațiile client și server se constituie ca o problemă frecvent întâlnită în framework-urile și aplicațiile moderne. Prezentarea sa va dezbate tocmai această problemă, oferind posibile soluții și rezolvări.

Robert Cristian este directorul grupului de tehnologie avansată din cadrul sucursalei din România a 3Pillar Global. El are rolul de a conduce efortul de R&D, iar domeniile sale de interes sunt arhitectura software, sisteme reactive și programarea funcțională. Prezentarea sa, What is Reactive Programming and why you should care? , va aduce în discuție programarea reactivă, un concept la modă în ultimii ani.

Florin Cardașim vine din Iași și conduce echipa de dezvoltare din cadrul Endava. În afară de cunoștințele sale tehnice este și un trainer care activează frecvent în cadrul comunităților locale. Este totodată co-fondator al CodeCamp Iași, una dintre cele mai mari comunități IT din România. El ne va prezenta Decisions in Architecture unde vor fi incluse și studii de caz care analizează impactul pozitiv sau negativ al unor decizii luate prea târziu sau repede. 

.NET

Radu Vunvulea este un vechi colaborator al revistei TSM, remarcându-se prin cele mai multe articole publicate. Pasionat de tehnologiile Microsoft, a primit pentru cel de-al patrulea an consecutiv distincția Microsoft MVP. Prezentarea din acest an, How to manage one million messages per second using Azure, va arăta cât de ușor este să construiești o soluție care poate procesa un milion de mesaje pe secundă. Sesiunea va începe cu un demo real time și va continua cu conceptele construirii unui astfel de sistem în mai puțin de 8 ore folosind serviciile Azure.

Andrei Larionescu, software architect la Yonder, cu mai mult de 8 ani de experiență pe tehnologii Microsoft, este pasionat de tehnologie și mereu în căutarea unor provocari tehnice în proiectele curente. Prezentarea sa, Implementing Ports-And-Adapters [in the .NET ecosystem], va prezenta cum putem să construim produse software fără a depinde de un anumit vânzător (vendor) de servicii sau de întreruprea unui proiect open-source.

Cătălin Pop are peste 12 ani de experiență în tehnologiile Microsoft. Este foarte pasionat de tehnologie, iar de-a lungul timpului a introdus noi tehnologii în proiecte sau la nivel de companie precum: Entity Framework, WCF, Silverlight, ASP.Net MVC, WF, Rx-Framework și MEF. De asemenea, Cătălin este trainer de SQL Server, Entity Framework, ASP.Net, WPF, WCF, Workflow Foundation și alte tehnologii. Prezentarea sa, ASP.Net 5 (vNext) Performance Characteristics, va acoperi principalele caracteristici care vor apărea în următoarea platformă .NET

Cercetare

Dr. Răzvan Florian, director al Institutului Român de Știință și Tehnologie (RIST), este autorul mai multor lucrări despre a treia generație de rețele neuronale. Florian a fondat două companii Arxia și Epistemio. Prezentarea sa se intitulează Using artificial intelligence for automatizing software development și va arăta una dintre preocupările cercetărilor sale: crearea de sisteme inteligente capabile să scrie în mod autonom software.

Dr. Sorin Coțofană vine din Olanda, de la Universitatea Delft, unde este profesor asociat la Facultatea Electronică, Matematică și Calculatoare. Este autor și coautor a peste 300 de lucrări de specialitate. A primit 12 premii de cea mai bună lucrare în cadrul conferințelor internaționale precum: 2012 IEEE Conference on Nanotechnology, 2012 ACM/IEEE International Symposium on Nanoscale Architectures, 2005 IEEE Conference on Nanotechnology, 2001 International Conference on Computer Design. He served as Associate editor for IEEE Transactions on CAS I (2009-2011), IEEE Transactions on Nanotechnology (2008-2014), Chair of the Giga-Nano IEEE CASS Technical Committee (2013-2015), și IEEE Nano Council CASS representative (2013-2014). De asemenea, este editor asociat și senior editor la IEEE Transactions on Nanotechnology și membru în comitetul director la IEEE Transactions on Multi-Scale Computing Systems. La acestea se adaugă și calitatea de membru HiPEAC și membru senior în IEEE (Circuits and System Society (CASS) and Computer Society). Prezentarea sa cu titlul Reliable Chip Designs from Low-Powered Unreliable Components, va prezenta cercetările sale privind construirea unor unități de procesare și de stocare pornind de la componente nesigure din domeniul nanotehnologiei.

Cătălin Golban și-a terminat studiile de master în 2008 la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca în departamentul Procesare și recunoaștere de imagini. Din 2013 conduce un grup de cercetare și dezvoltare din cadrul Bosch, realizând sisteme de asistență a șoferului prin algoritmi de procesare video și dezvoltarea unei platforme software. Toate acestea sunt un pas înainte în ceea ce privește mașinile autonome. Acesta este de fapt și subiectul prezentării sale: Driver assistance systems and outlook into automated driving, în care va fi prezentată soluția de siguranță și confort din acest domeniu.

Sperăm că subiectele care vor fi abordate și calitatea profesională a speakerilor v-au convins să participați la Cluj IT Days!

Sponsori

  • ntt data
  • 3PillarGlobal
  • Betfair
  • Telenav
  • Accenture
  • Siemens
  • Bosch
  • FlowTraders
  • MHP
  • BCR
  • Itiviti
  • Connatix
  • UIPatj
  • MicroFocus
  • Colors in projects