Se pare că educația se impune din ce în ce mai mult în atenția mediului de afaceri care conștientizează necesitatea unor viitori angajați cât mai bine pregătiți și cât mai competitivi. Întâlnirea grupului de HR din cadrul Cluster-ului de IT Cluj, la care am asistat în această primăvară, a inclus printre subiectele importante și pe acesta al nivelului slab de pregătire al studenților. Fapt în general împărtășit de cei ce lucrează în domeniu. Răspunsul reprezentanților universităților a justificat această stare de fapt prin atragerea atenției asupra timpului redus de studiu pe care și-l dedică studenții, din moment ce mulți dintre ei sunt angajați deja din anul II. Un punct de vedere perfect valid dacă ne gândim că după opt ore de lucru este puțin probabil ca un student chiar și foarte bun să mai poată învăța ceva și pentru școală. Dincolo de retorica explicațiilor și a justificărilor venite din ambele direcții, este de dorit să se ajungă la un numitor comun menit să mai dilueze starea de criză. Poate ar fi momentul să se considere o abordare unificată a companiilor clujene care să aibă doar un_intership_pe perioada vacanțelor de vară, iar angajarea să se întâmple la finalizarea studiilor. De asemenea, sincronizarea cu un sistem de burse private cred că ar oferi șansa formării unor generații de excepție în acest domeniu. Două evenimente care s-au desfășurat în această lună la Cluj și la care am participat oferă speranța că acest decalaj între expectențele mediului de afaceri și gradul de pregătire al angajaților poate fi mult diminuat. Este vorba de Academy+Plus, un program care s-a bucurat la inaugurare de prezența ambasadorului Franței în România, Francois Saint-Paul și a altor oficialități locale și naționale. Programul Academiei, preluat de la Școala 42, care este una dintre cele mai mari școli private de informatică din Franța, își propune un program de studii pe durata a trei ani, care să formeze programatori cu o bună experiență în ceea ce privește lucrul în echipă. Al doilea program este dedicat doar elevilor. Denumit IT Brainiacs, susținut și organizat de către Telenav în colaborare cu Apex Edu, acest program se va desfășura sub forma unui mentorat pe durata unui an școlar de zile. Le dorim mult succes și ne bucurăm să vedem din ce în ce mai multe inițiative private în acest domeniu !
Luna aceasta, revista a propus tema generică a comunicării. Articolele precum, Comunicarea cu clientul - Un joc mai greu decât ne imaginăm, Comunicarea într-un startup, ShareCluj - Share Cluj - Jurnal tehnic sau Cum poate o companie de outsourcing să devină un partener de încredere, dezvoltă fiecare în parte această temă vastă. În zona de startup-uri se integrează un prim articol dintr-o serie denumită Dosare de startup, startup-urile înscrise în competiția How To Web Startup Spotlight, proiectul francez de pe IndieGoGo - Bionic Bird. Conceptul Agile este dezbătut de Alexandru Bolboacă în articolul De ce Agile ?. O abordare tehnică destinată programatorilor, vă oferim în articolele: Java vs. Objective-C, Automatizare folosind puppet sau Componente vizuale Java FX.
Sperăm că v-am trezit atenția și vă invităm să citiți săptămânal revista Today Software Magazine online deoarece vom publica articole noi odată la câteva zile.