ABONAMENTE VIDEO REDACȚIA
RO
EN
×
▼ LISTĂ EDIȚII ▼
Numărul 100
Abonament PDF

Clujul, un loc unde inovația este la ea acasă chiar și în vremuri de criză

Andreea Apostu
Events Officer @ ClujIT Cluster
EVENIMENTE

Luna octombrie a readus Clujul pe harta inovaţiei, în condiţiile în care a fost gazda unei întregi săptămâni virtuale dedicată subiectului în perioada 12-16 octombrie, prin două evenimente de anvergură internaţională: Cluj Innovation Days 2020 şi ETRIA World Conference: TRIZ Future 2020, ambele derulate, în premieră, online. Abordând ideea inovaţiei în multiple industrii şi sectoare, cu activităţi dedicate unei audienţe diverse, de la studenţi, profesionişti în afaceri, antreprenori sau cercetători, cele două evenimente au cumulat peste 800 de participanţi de pe întreg mapamondul, din peste 20 de țări (din Europa, dar și Canada, SUA, Coreea de Sud, Singapore, Japonia, China, Nigeria sau Maroc).

Impactul pandemiei şi tranziţia spre munca la distanţă le resimţim cu toţii, în toate domeniile de activitate. Oamenii şi organizaţiile, în aceeaşi masură, caută soluţii cât mai bune pentru adaptarea la noile condiţii de lucru, pentru derularea activităţilor economice şi, în general, pentru adresarea provocărilor generate de contextul actual.

În aceste condiţii, în cadrul ediţiei din 2020 a Cluj Innovation Days ne-am focalizat asupra perspectivelor locurilor de muncă din viitor, abordându-le prin sfera consolidării rezilienţei şi a promovării adaptabilităţii. Subiectul este adus în centrul discuţiei ca urmare a unei infuzii tot mai mari a digitalului în modelele de afaceri, atât din punct de vedere structural, cât şi din cel al propunerii de valoare adusă clienţilor.

Pe parcursul celor 24 de sesiuni derulate, am avut ocazia de a intra în discuţii pe subiecte precum: paşii necesari în direcţia transformării digitale şi a digitalizării sustenabile, adoptarea inteligenţei artificiale în business, egalitatea de gen la locul de muncă şi abilităţi necesare pentru un loc de muncă global, modul în care învăţăm acum şi ce schimbări ne aşteaptă în procesul de învăţare continuă. Nu în ultimul rând, am discutat despre ce soluţii de digitalizare avem la nivel local şi cum pot fi preluate în beneficiul companiilor și a clienților acestora.

Împreună cu cei peste 75 de speakeri invitaţi am încercat să identificăm răspunsuri la întrebările care presează în acest moment gândurile liderilor, managerilor dar şi cele ale angajaţilor : Care este de fapt viitorul muncii? În contextul dezvoltării accelerate a Inteligenţei Artificiale, ne temem să devenim irelevanţi? Ce înseamnă agilitatea organizaţională şi cum putem construi organizaţii reziliente?

Idei de reţinut

Digitalizarea s-a transformat dintr-un proces "nice to have" într-un "must" absolut. Dezbătut de reprezentanţi ai mediului privat, subiectul digitalizării organizaţiilor a oferit tărâmul fertil pentru formularea unui front comun în care consensul a fost asupra nevoii de prioritizare a dezvoltării şi implementării unei strategii de digitalizare la nivel organizaţional.

Dincolo de menţinerea sustenabilităţii economice şi a unui avantaj competitiv pe piaţă, dezvoltarea unei strategii şi a unui plan de digitalizare pot stimula procesul de invoare al companiilor, prin identificarea unor zone sau subzone unde acestea pot aduce inovare în propria structură de funcţionare. Trecerea printr-o situaţie de criză şi creşterea gradului de impredictibilitate obligă într-o mare măsură stimularea inovării, nu doar la nivel structural sau de proces şi servicii prin adoptarea unor soluţii tehnologice, ci inclusiv pe componente esenţiale la nivelul strategic al unei companii, cum ar fi zona managerială, de marketing sau networking. Mai mult decât atât, deşi adoptarea de soluţii tehnologice aduce, cu siguranță, avantaje economice semnificative, la nivel macro inovaţia modelului de afaceri aduce cea mai mare valoare adăugată la nivelul unei companii.

Transformarea digitală trebuie să se întâmple la nivel structural, însă implică şi o componentă de transformare culturală. Componenta tehnologică a procesului de digitalizare a fost mult accelerată în ultima perioadă, dar în acelaşi timp trebuie să înţelegem că digitalizarea este doar un mijloc și nu un scop în sine. Pentru a fi realizabilă, transformarea digitală trebuie însoțită de una culturală, în care membrii organizației (leadership și angajați deopotrivă) înțeleg și adoptă o conduită profesională în care tehnologia este prezentă și subînțeleasă.

.png)

În aceste condiţii, ne vedem nevoiţi să ne ajustăm modul în care percepem procesele de învăţare la nivel organizaţional, cât şi procesul de învăţare continuă în parcursul profesional. Organizaţiile şi companiile în mod special vor simţi nevoia creării unor programe de învăţare la locul de muncă pentru proprii angajaţi, independent de entităţile care pot emite la momentul actual certificări pentru recunoaşterea competenţelor dobândite în urma unor instruiri specializate.

Ce urmează

Trecând prin toată gama vastă de subiecte discutate şi dezbatute ca parte a conferinţei, putem include în concluziile acestei ediţii a Cluj Innovation Days şi nevoia de reflexie asupra responsabilizării personale, ridicată de climatul de schimbări continue în care ne aflăm. Mai exact, dacă dorim să ne pregătim pentru incertitudinea viitorului este important să descoperim în noi înşine şi să exersăm capacitatea de adaptabilitate şi revenire rapidă într-un context de criză.

Companiile care vor fi pregătite să ofere mai mult decât beneficii materiale vor avea un avantaj pe piaţa muncii.

Ca puternic susţinător al inovaţiei deschise şi al abordării de tip bottom-up pornind de la nevoile existente la nivelul unei comunităţi, Cluj IT va continua să întreprindă acţiunile necesare pentru a aduce în discuţie subiecte de importanţă pentru comunitate. Astfel, seria Innovation Days va tranziţiona spre o abordare regională, adaptată unor subiecte de interes specifice comunităţilor locale, păstrând însă mixul dintre interesul mediului de afaceri, cel al mediului academic şi a altor actori relevanţi la nivel local. Cel mai apropiat exemplu este derularea conferinței Sibiu Innovation Days 2020, în perioada 26-27 noiembrie 2020.

Experienţa din acest an a Cluj Innovation Days ne-a învăţăt că această perioadă a generat schimbări la nivel de abordare a modului în care ne derulăm activităţile de zi cu zi, schimbări care încep să prindă rădăcini, iar o reversie la situaţia pre-pandemică este cvasi-imposibilă. Mergând înainte pe soluţii digitale, pe viitor vom menţine pentru evenimentul nostru fanion cel puţin o organizare hibridă, iar pentru cei interesaţi de discuţiile specifice din cadrul sesiunilor derulate în 2020, intervenţiile vor fi disponibile pe website-ul conferinţei: https://clujinnovationdays.com/

Până la ediţia din 2021, din partea echipei Cluj IT Cluster, vă dorim spor la digitalizare şi adaptare rapidă la situaţii neprevăzute!

Cluj Innovation Days 2020 face parte din programul de învățare pe tot parcursul vieții FutureSkills, implementat în cadrul proiectului POCU / 464/3/12/127968. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

LANSAREA NUMĂRULUI 101

Prezentări articole și Panel:
Democratizarea machine learning în Cloud

Joi, 26 Noiembrie, ora 18:00

Înregistrează-te

Facebook Meetup Live on StreamEvent.ro

VIDEO: NUMĂRULUI 100

Sponsori

  • comply advantage
  • ntt data
  • Betfair
  • Accenture
  • Siemens
  • Bosch
  • FlowTraders
  • MHP
  • Connatix
  • Cognizant Softvision
  • BoatyardX
  • Colors in projects