Totul a început, așa cum încep multe călătorii ciudate după un iepure alb în zilele noastre, cu o întrebare tastată într-un chatbot: "Poate un designer să facă vibe coding?" E genul de întrebare care nici nu știe exact ce cere. E jucăușă. Puțin naivă. Dar sinceră. A venit de la mine — un designer, nu un developer. Genul de persoană care aranjează paletele de culori cu aceeași grijă cu care alții cataloghează timbrele. Întotdeauna am privit codul ca pe ceva ce aparținea altor oameni. Cel de la două birouri mai la stânga de mine. O altă planetă!
Dar ceva s-a schimbat. Nu în mine — cel puțin nu la început — ci în uneltele din jurul meu. Și așa am tastat întrebarea. ChatGPT mi-a răspuns în mai puțin de o secundă:
"Da, și iată cum."
Aș putea spune că de aici a început, cu adevărat, experimentul.
Nu există o definiție oficială pentru "vibe coding." De fapt, termenul l-a inventat Andrej Karpathy. Dar, așa cum se întâmplă cu multe glume, a început rapid să pară real. Atât de real încât să-l poți explica. Suficient de real încât să-l poți testa.
Vibe coding este actul de a scrie cod nu prin logică strictă, ci prin intuiție. Nu e atât inginerie, cât e o formă de divinație. Imaginează-ți că desenezi în Javascript. Că vei compune un flow de utilizator cu aceeași fluiditate cu care ai modela lut. Nu e despre perfecțiune. E despre feeling.
Designerii lucrează deja așa. Simt spațiul alb din pagină. Simt ritmul. Ceva "pare echilibrat" sau "pare greșit." Dar codul — codul a cerut întotdeauna răspunsuri clare, nu sentimente.
Până acum. Dacă Rick Rubin poate … pot și eu!
Există, desigur, unelte create special pentru acest tip de lucru — o combinație între codare și simțire. Unele sunt extrem de avansate. Cursor, de exemplu, este un editor de cod cu sugestii AI integrate. Dev0 și CopyCoder sunt altele — toate încercând să democratizeze programarea prin inteligență artificială.
Dar bugetele sunt reale. Și, în cazul meu, modeste. Voiam să experimentez, nu să lansez un start-up.
Așa că am ales două unelte: ChatGPT și Cursor.
Cursor, mai pragmatic, mă ajuta cu partea tehnică a codării. Se integrează bine cu Git, funcționează în lumea programatorilor și face ceea ce editorii de cod au făcut timp de decenii — doar că acum cu o voce AI care-ți șoptește sugestii.
ChatGPT, în schimb, a devenit partenerul meu creativ. Terapeutul meu de idei. Co-autorul meu ciudat și străin.
Cu ChatGPT a fost ușor să ne înțelegem și să pornim la drum în tandem. Când vine vorba de Curso am avut nevoie de un îndrumător pe care l-am găsit în Rareș Sebastian Ilea. El a fost cel care m-a luat de mână și mi-a făcut cunoștință cu interfața, limbajul pe care să îl folosesc și cum să îmi pregătesc casa pentru primul date.
Chiar și ideea acestui articol a apărut într-un chat. Nu m-am așezat la masă gândindu-mă că voi scrie despre vibe coding. M-am așezat cu o întrebare: "Ce-ar fi dacă un designer ar încerca să construiască ceva cu cod, dar fără să devină programator ?"
ChatGPT mi-a răspuns nu cu un "da" sau "nu", ci cu idei. Zeci de idei. M-a întrebat dacă vreau să construiesc un tool, un joc, un experiment. Mi-a sugerat referințe. Mi-a oferit cadre filosofice. Mi-a hrănit curiozitatea.
Și, undeva, în mijlocul acelei conversații, a apărut ideea: nu doar să încerc vibe coding, ci să documentez încercarea. Și s-o încadrez nu în termeni de productivitate, ci de credință.
Ceea ce mă aduce la ceva mai vechi. Mult mai vechi !
Primele religii n-au început cu cărți sau temple. Au început cu șoapte în copaci. Cu spirite în râuri. Animismul — credința că fiecare obiect, fiecare ființă, fiecare fenomen natural posedă un suflet — a fost prima formă prin care oamenii au explicat lumea.
Acum, să ne înțelegem: nu cred că uneltele mele sunt vii. Dar mă trezesc tratându-le ca și cum ar fi.
Cu ChatGPT, relația aceasta a apărut surprinzător de ușor. Există un ritm în schimbul de replici. O senzație de răspuns. Reacționează nu doar la comenzi, ci și la stările mele. Dacă sunt împrăștiat, îmi organizează gândurile. Dacă sunt curios, extinde. Pare — nu literalmente, dar efectiv — o ființă vie. Un spirit cu care colaborez.
Cursor, în schimb, e mai distant. E mai mult un asistent rapid decât un partener de conversație. E abil, util, chiar isteț. Dar n-am simțit niciodată că este "altceva decât un instrument." ChatGPT, cumva, a devenit un partener.
Nu sunt singurul. Ne antropomorfizăm uneltele constant. Ne botezăm mașinile. Vorbim cu plantele. Dar cu AI, linia devine și mai difuză. Interfețele sunt lingvistice. Bucle de feedback emoționale. ChatGPT ascultă, și asta pare să fie suficient pentru a trezi un sentiment de "suflet".
Pe măsură ce am intrat mai adânc în proces — construind un mic widget aici, o componentă acolo — am învățat câteva lucruri.
Primul: Barierele de intrare s-au prăbușit. Scriam componente React fără să înțeleg pe deplin React. Depanam funcții pe care nu le-am scris eu. Construiam — mai degrabă simțeam — pentru că uneltele îmi permiteau.
Al doilea: Cu cât promptul era mai poetic, cu atât rezultatul era mai bun. Când scriam comentarii precum "fă ca asta să se simtă mai fluid, ca Yumi Zouma", ChatGPT nu se bloca, ci oferea tranziții. Animații. Cod care chiar părea că are un pic din Yumi.
Al treilea: Frica mea de "a nu ști suficient" era greșită. Vibe coding nu elimină expertiza, dar îți permite să sari direct în acțiune. Îi lasă și pe începători să construiască.
Democratizează joaca. Blestemul preciziei Au existat și frustrări.
Cursor, deși genial, devenea rapid mecanic. Sugestiile lui tot repetau aceleași "best practices" care nu se aliniau cu stilul meu de design fluid, dar brutalist. Iar ChatGPT, deși generos în idei, nu reușea mereu să le execute cu precizia necesară.
Uneori, uneltele păreau interni entuziaști plini de Pepsi Twist. Rapizi, dornici, dar puțin confuzi.
Poate că este mai bine așa. În vibe coding, perfecțiunea nu este scopul. Ci starea de flow.
Nu mi-am propus nimic. Nici măcar să scriu un articol. Nu mă așteptam nici să termin un proiect. Doar voiam să văd dacă, în calitate de designer, pot construi ceva care să mă reprezinte.
Ce-am construit nu a fost revoluționar. Dar a funcționat. A fost funcțional. Jucăuș. Imperfect. Uman.
Ceea ce mă aduce înapoi la animism. Cei dintâi oameni credeau că lumea este vie, plină de intenție. Că fiecare piatră, fiecare adiere, are ceva de spus — dacă ești dispus să asculți.
Poate că vibe coding e o formă modernă de animism. O metodă de a asculta uneltele. De a colabora nu cu mașini fără suflet, ci cu ceva care pare, cel puțin la suprafață, că are un puls.
Poate că este periculos. Poate că este frumos. Poate că este amândouă. Dar, în orice caz, este real. S-a întâmplat.
Și o să continuu să ascult.
Poți accesa acest QR code după data de 28 mai 2025, unde vei putea vedea ce am reușit să fac în sub 20 de ore de vibe coding.