TSM - O întâlnire cu știința, tehnologia și antreprenoriatul

Oana Călugar - OKRs coach & consultant @Mindfruits

Credem că tehnologiile disruptive pot rezolva problemele majore ale lumii. De aceea, unul dintre scopurile noaste este acela de a accelera dezvoltarea unui ecosistem dedicat inovațiilor tehnologice utile. Hello Tomorrow reunește pe cei care aduc schimbarea, de toate vârstele și din toate categoriile, de la știință și tehnologie la afaceri și elaborarea politicilor, prin organizarea unei Comunități Interdisciplinare, un eveniment global Tech Startup Challenge și a unei Conferințe Internaționale.

Hello Tomorrow este o inițiativă globală non-profit unde știința și tehnologia întâlnesc spiritul antreprenorial pentru a construi viitorul.

Îi provocăm pe cei ambițioși și dornici să aducă schimbarea, pe cei care conștientizează problemele a șase domenii distincte cu care se confruntă azi societatea, precum și pe cei care vor să își ducă proiectele lor la nivelul următor sau să concureze pentru mentorat. Premiile sunt în valoare de peste 400.000 USD. Termenul limită pentru aplicații este 28 Februarie 2015.

Cele șase domenii vizate sunt:

Scopul nostru: să îi transformăm pe inventatorii din întreaga lume în antreprenori de succes, prin accelerarea dezvoltării inovației și prin introducerea ei pe piață.

Ce câștigă cei 30 de semifinaliști?

Credibilitate și networking: startup-urile va fi puse în contact cu investitori internaționali, potențiali parteneri și clienți, precum și alte startup-uri consacrate.

Mentoring: un program de mentorat de trei luni: în funcție de nevoile sale, fiecare echipă va fi mentorată de către un expert dedicat din domeniul lor.

Vizibilitate: participarea la conferința anuală de la Paris, unde vom găzdui vorbitori de clasă mondială, vom prezenta cele mai inovatoare tehnologii și vom încheia cu marea finală a competiției Hello Tomorrow. Anul trecut i-am găzduit pe scenă, alături de alții, pe Massimo Banzi, inventatorul Arduino, și Demis Hassabis, expert în Inteligența Artificială și cofondatorul DeepMind (Google).

Oportunități de contacte B2B: semifinaliștii vor avea posibilitatea de a semna contractele B2B anticipate cu cei mai importanți parteneri din industria lor.

Premii: Cei 7 finaliști vor câștiga 15.000 EUR fiecare, iar marele câștigător va primi 100.000 EUR.

Condiții de aplicare

< 250.000 EUR din investiții externe, < 2 ani de la fondare.

Date importante în 2015:

Credem că sunt startup-uri din România care merită să fie pe scenă la Marea Finală din 25 iunie la Paris!

Aștept cu nerăbdare să vă arăt scena pariziană a tehnologiei și inovației. Aplicați acum la http://hello-tomorrow.org !

Termenul limită pentru aplicații: 28 Februarie 2015

Dacă ai nevoie de alte informații, scrie-ne la adresa cluj@hello-tomorrow.org, urmărește-ne pe Twitter twitter.com/HT_Cluj și Facebook: facebook.com/HelloTomorrowRomania.